6
Toţi cei ce sînt sub jug ca robi să socotească pe stăpînii lor vrednici de toată cinstea, ca Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie hulite.
Dar cei ce au stăpîni credincioşi să nu-i dispreţuiască pentru că sînt „fraţi”, ci să le slujească şi mai mult, pentru că cei ce se bucură de binefacerile slujbei lor sînt credincioşi şi iubiţi. Învaţă-i şi îndeamnă-i acestea.
Dacă cineva învaţă pe alţii într-alt fel şi nu se ţine de cuvintele sănătoase, cele ale Domnului nostru Isus Cristos, şi de învăţătura potrivit evlaviei,
atunci el este îngîmfat, neînţelegînd nimic, ci este bolnav de controverse şi lupte de cuvinte din care se nasc invidie, ceartă, defăimări, bănuieli rele,
neîncetate ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care socotesc că evlavia este o sursă de cîştig. (îndepărtează-te de astfel de oameni).
Însă evlavia cu mulţumire este un cîştig mare.
Căci noi n-am adus nimic în lume, aşa că nici nu putem să luăm cu noi ceva din ea.
Dar avînd hrană şi îmbrăcăminte, să ne mulţumim cu acestea.
Însă cei ce vor să se îmbogăţească cad în ispită şi în laţ şi în multe pofte nebune şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în pierzare şi pieire.
10 Căci o rădăcină a tuturor relelor este iubirea de bani; şi unii, care au năzuit după ei, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu multe dureri.
11 Dar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de acestea, urmăreşte însă dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blîndeţea.
12 Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat şi ai mărturisit mărturisirea cea bună înaintea multor martori.
13 Îţi poruncesc, înaintea lui Dumnezeu, Cel care dă viaţă tuturor, şi înaintea lui Cristos Isus, care a adus mărturie înaintea lui Ponţiu Pilat mărturisirea cea bună,
14 să păzeşti porunca fără pată, fără vină, pînă la apariţia Domnului nostru Isus Cristos,
15 pe care o va arăta la vremea cuvenită binecuvîntatul şi singurul Stăpînitor, împăratul celor care împărătesc şi Domnul celor care domnesc,
16 singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea, Căruia să-I fie cinste şi tărie veşnică! Amin.
17 Porunceşte bogaţilor din veacul de acum să nu fie mîndri, nici să-şi pună nădejdea în nesiguranţa bogăţiilor – ci în Dumnezeu, care ne dă toate din belşug, spre desfătare –,
18 să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, cu inima deschisă,
19 strîngîndu-şi pentru viitor o bună temelie, ca să apuce ceea ce este într-adevăr viaţa.
20 O, Timotei, păzeşte ce ţi s-a încredinţat, ferindu-te de vorbăriile deşarte şi lumeşti, şi obiecţiile a ceea ce este numit fals „cunoaştere”,
21 pe care au mărturisit-o unii şi s-au abătut de la credinţă. Harul să fie cu voi! (Amin).