4
Iesus a aflat că fariseii auziseră spunându-se că El făcea şi boteza mai mulţi discipoli decât Ioan. – De fapt, Iesus nu boteza El Însuşi, ci discipolii Lui o făceau. – Atunci a părăsit Iudeea şi S-a întors în Galileea. Cum trebuia să traverseze Samaria, a ajuns într-un oraş al Samariei, numit Sihar, aproape de câmpul pe care Iacob îl dăduse fiului său Iosef. Acolo se afla fântâna lui Iacob. Iesus, obosit de călătorie, şedea la marginea fântânii. Era pe la amiază.
O femeie din Samaria a venit să scoată apă. Iesus i-a zis: „Dă-Mi să beau!“ Într-adevăr, discipolii se duseseră în oraş ca să cumpere de mâncare. Samariteanca I-a zis: „Cum? Tu, care eşti Evreu, ceri să bei de la mine, o samariteancă?“ – Evreii, într-adevăr, nu au relaţii cu samaritenii. –
10 Iesus i-a răspuns: „Dacă ai fi ştiut care este cadoul lui Dumnezeu şi cine e Cel care îţi spune: «Dă-Mi să beau!», tu însăţi I-ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie!“ 11 Femeia I-a zis: „Domnule, n-ai găleată, şi fântâna este adâncă. De unde ai avea deci această apă vie? 12 Oare eşti Tu mai mare decât Iacob, strămoşul nostru, care ne-a dat această fântână şi care a băut din ea el însuşi, fiii lui şi turmele lui?“
13 Iesus i-a răspuns: „Oricui va bea din această apă îi va fi din nou sete, 14 dar celui care va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu-i va mai fi sete niciodată, şi apa pe care i-o voi da Eu va deveni în el un izvor de apă care va ţâşni până în viaţa eternă“.
15 Femeia I-a zis: „Domnule, dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici ca să scot apă!“ 16 Iesus i-a zis: „Du-te de cheamă-l pe soţul tău şi revino aici!“ 17 Femeia I-a răspuns: „Nu am soţ“. Iesus i-a zis: „Ai spus bine: «Nu am soţ», 18 căci ai avut cinci soţi, şi bărbatul pe care-l ai acum nu este soţul tău; în aceasta ai spus adevărul“. 19 Femeia I-a zis: „Domnule, văd că eşti profet. 20 Strămoşii noştri s-au închinat pe muntele acesta, iar voi spuneţi că Ierusalemul este locul unde trebuie să se închine oamenii“.
21 Iesus i-a zis: „Femeie, crede-Mă că vine ora când nu vă veţi mai închina Tatălui nici pe muntele acesta şi nici în Ierusalem. 22 Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci salvarea vine de la evrei. 23 Dar vine ora, şi acum a şi venit, când adevăraţii închinători I se vor închina Tatălui în spirit şi în adevăr. Într-adevăr, aceştia sunt închinătorii pe care îi caută Tatăl. 24 Dumnezeu este Spirit, şi trebuie ca cei ce I se închină să I se închine în spirit şi în adevăr“.
25 Femeia I-a zis: „Ştiu că trebuie să vină Mesia, Cel numit Cristos. Când va veni, El ne va anunţa totul“. 26 Iesus i-a zis: „Eu sunt Acela, Cel care vorbeşte cu tine“.
27 Chiar atunci au sosit discipolii Săi, şi se mirau că El vorbea cu o femeie. Totuşi, niciunul n-a zis: „Ce-i ceri?“ sau: „De ce vorbeşti cu ea?“ 28 Atunci femeia şi-a lăsat urciorul, s-a dus în oraş şi a zis locuitorilor: 29 „Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut! Oare nu este cumva Mesia?“ 30 Ei au ieşit din oraş şi au venit spre El.
31 Între timp, discipolii Îl rugau, zicând: „Învăţătorule, mănâncă!“ 32 Dar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi“. 33 Discipolii îşi ziceau deci unii altora: „Oare I-a adus cineva de mâncare?“ 34 Iesus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis şi să-I îndeplinesc lucrarea.
35 Oare nu spuneţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Ei bine, vă spun, ridicaţi-vă ochii şi priviţi lanurile: sunt deja albe pentru seceriş. 36 Cine seceră primeşte o plată şi adună rod pentru viaţa eternă, pentru ca cine seamănă şi cine seceră să se bucure împreună. 37 Astfel, zicala: «Unul seamănă, dar altul seceră» este adevărată. 38 Eu v-am trimis să seceraţi acolo unde nu voi aţi lucrat; alţii au lucrat, iar voi aţi intrat în munca lor“.
39 Mulţi samariteni din acest oraş au crezut în Iesus din cauza cuvintelor femeii, care depunea această mărturie: „Mi-a spus tot ce-am făcut“. 40 Astfel deci, când samaritenii au venit la El, L-au rugat să rămână cu ei. El a rămas acolo două zile. 41 Mult mai mulţi au crezut din cauza cuvintelor lui Iesus.
42 Şi îi ziceau femeii: „Acum credem nu numai din cauza a ceea ce ai spus tu, căci L-am auzit noi înşine, şi ştim că El este într-adevăr [Mesia,] Salvatorul lumii!“
43 După aceste două zile, Iesus a plecat de acolo ca să Se ducă în Galileea, 44 căci El Însuşi spusese că un profet nu este onorat în patria lui. 45 Când a ajuns în Galileea, a fost bine primit de galileenii care văzuseră tot ce făcuse El în Ierusalem în timpul sărbătorii. Într-adevăr, şi ei se duseseră la sărbătoare.
46 Iesus S-a întors deci în Cana din Galileea, unde schimbase apa în vin. În Capernaum era un ofiţer al regelui al cărui fiu era bolnav. 47 Când a auzit că Iesus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la El şi L-a rugat să Se ducă să-i vindece fiul, căci era pe moarte. 48 Iesus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nu credeţi?“ 49 Ofiţerul regelui I-a zis: „Domnule, vino până nu moare copilul meu!“
50 Iesus i-a zis: „Du-te, fiul tău trăieşte!“ Omul a crezut cuvântul pe care l-a spus Iesus şi a plecat. 51 În timp ce se afla pe drum, sclavii lui i-au ieşit în întâmpinare şi i-au zis: „Copilul tău trăieşte“. 52 El i-a întrebat la ce oră i-a mers mai bine, şi ei i-au zis: „Ieri pe la ora unu după-amiază l-a lăsat febra“. 53 Tatăl a recunoscut că era ora la care Iesus îi spusese: „Fiul tău trăieşte“. Atunci a crezut el şi toată familia lui. 54 Iesus a făcut acest al doilea semn miraculos după ce S-a întors din Iudeea în Galileea.