1 Timotei
1
Paul, apostol al lui Cristos Iesus, prin porunca lui Dumnezeu Salvatorul nostru şi a lui Cristos Iesus speranţa noastră, către Timotei, adevăratul meu copil în credinţă: graţia, îndurarea şi pacea să vă fie date din partea lui Dumnezeu Tatăl şi a lui Cristos Iesus, Domnul nostru!
Aşa cum te-am îndemnat când m-am dus în Macedonia, rămâi acolo în Efes ca să porunceşti unora să nu dea alte învăţături şi să nu dea atenţie unor mituri şi genealogii interminabile, care duc mai degrabă la controverse decât la lucrarea lui Dumnezeu, care este prin credinţă. Scopul unei astfel de porunci este iubirea care provine dintr-o inimă curată, dintr-o conştiinţă bună şi dintr-o credinţă sinceră.
Unii s-au abătut de la această linie şi s-au întors la discuţii fără sens. Ei vor să fie profesori de Lege, dar nu înţeleg nimic din ce spun, nici despre ceea ce afirmă cu tărie.
Noi ştim că Legea este bună dacă cineva o foloseşte cum trebuie, ştiind bine că Legea nu e pentru cel drept, ci pentru nesupuşi şi rebeli, pentru necuviincioşi şi păcătoşi, pentru nereligioşi şi profanatori, pentru cei care şi-ar ucide tatăl şi mama, pentru ucigaşi, 10 pentru cei care trăiesc în imoralitate sexuală, pentru homosexuali, pentru traficanţii de sclavi, pentru mincinoşi, pentru sperjuri şi pentru tot ce este contrar învăţăturii sănătoase, 11 conform evangheliei glorioase a binecuvântatului Dumnezeu care mi-a fost încredinţată mie.
12 Sunt recunoscător Celui care m-a întărit, Iesus Cristos Domnul nostru, pentru că m-a considerat vrednic de încredere punându-mă în serviciul Său, 13 pe mine care eram mai înainte un blasfemator, un persecutor şi un om violent. Dar El S-a îndurat de mine, pentru că acţionam din neştiinţă, în necredinţa mea. 14 Şi graţia Domnului nostru n-a cunoscut margini, împreună cu credinţa şi iubirea care sunt în Cristos Iesus.
15 Acesta este un cuvânt vrednic de încredere care merită o acceptare deplină: Cristos Iesus a venit în lume ca să-i salveze pe păcătoşi. Eu însumi sunt cel dintâi dintre ei, 16 dar El S-a îndurat de mine, pentru ca în mine mai întâi Cristos Iesus să-Şi arate toată răbdarea, şi să servesc astfel de exemplu celor care vor crede în El pentru viaţa eternă.
17 Regelui etern, nemuritor, invizibil, singurului Dumnezeu, să-I fie onoarea şi gloria, pentru totdeauna! Amen.
18 Îţi dau această poruncă, Timotei, copilul meu, conform profeţiilor făcute mai înainte despre tine, pentru ca prin ele să duci lupta cea bună, 19 păstrând credinţa şi o conştiinţă bună, pe care unii le-au respins şi au naufragiat cu privire la credinţă. 20 Dintre ei sunt Himeneus şi Alexandru, pe care i-am dat pe mâna lui Satan, ca să înveţe să nu blasfemieze.