6
Toţi cei care sunt sub jugul sclaviei trebuie să-şi privească stăpânii ca fiind vrednici de tot respectul, pentru ca numele lui Dumnezeu şi învăţătura Lui să nu fie vorbite de rău. Cei care au stăpâni credincioşi nu trebuie să-i dispreţuiască sub pretext că sunt fraţi, ci să-i servească şi mai bine, pentru că cei care beneficiază de serviciile lor sunt credincioşi şi iubiţi. Învaţă-i aceste lucruri şi recomandă-le!
Dacă cineva dă o altă învăţătură şi nu aderă la cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Iesus Cristos şi la învăţătura care este conformă cu pietatea, e mândru şi nu înţelege nimic, are boala controverselor şi certurilor pe cuvinte. De aici vin invidia, cearta, vorbirile de rău, bănuielile rele şi disputele neîncetate între oameni cu gândirea coruptă, lipsiţi de adevăr, care cred că pietatea este o sursă de profit. [Îndepărtează-te de asemenea oameni.]
Pietatea este totuşi o mare sursă de profit când e însoţită de mulţumire. Într-adevăr, noi n-am adus nimic în lume şi [este limpede că] nu putem lua nimic din ea. Deci dacă avem hrană şi îmbrăcăminte, să fim mulţumiţi cu acestea. Cât despre cei care vor să se îmbogăţească, ei cad în ispită, în capcană şi în multe dorinţe prosteşti şi dăunătoare, care îi cufundă pe oameni în ruină şi pierzare. 10 Iubirea de bani este într-adevăr o rădăcină a tuturor relelor. Unii oameni, dornici de bani, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu multe chinuri.
11 Dar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri şi caută dreptitudinea, pietatea, credinţa, iubirea, perseverenţa, blândeţea! 12 Luptă-te lupta cea bună a credinţei, pune mâna pe viaţa eternă la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut o frumoasă mărturisire de credinţă înaintea multor martori!
13 Înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Cristos Iesus, care a depus mărturie prin frumoasa Lui declaraţie înaintea lui Ponţiu Pilat, îţi ordon 14 să păzeşti această poruncă trăind fără pată şi fără reproş până la apariţia Domnului nostru Iesus Cristos, 15 pe care o va realiza Dumnezeu la timpul potrivit – El, binecuvântatul şi singurul Suveran, Regele regilor şi Domnul domnilor, 16 singurul care posedă nemurirea, care locuieşte într-o lumină inaccesibilă şi pe care niciun om nu L-a văzut şi nici nu-L poate vedea. Lui să-I fie onoare şi putere eternă! Amen.
17 Ordonă celor care sunt bogaţi în epoca de acum să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună speranţa în bogăţii nesigure, ci în Dumnezeul [cel viu], care ne dă totul din abundenţă, ca să ne bucurăm. 18 Ordonă-le să facă binele, să fie bogaţi în fapte bune, să se arate generoşi, gata să împartă cu alţii. 19 Ei îşi vor asigura astfel drept comoară o temelie bună pentru viitor, ca să pună mâna pe viaţa adevărată.
20 O, Timotei, păzeşte ceea ce ţi s-a încredinţat, evită pălăvrăgelile lumeşti, goale şi obiecţiile unei pseudo-cunoaşteri, 21 pe care unii au declarat că o au şi au deviat de la credinţă. Graţia să fie cu voi!