Titus
1
Paul, sclav al lui Dumnezeu şi apostol al lui Iesus Cristos pentru credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi pentru cunoaşterea adevărului care este în conformitate cu pietatea, în speranţa vieţii eterne, pe care Dumnezeu, care nu minte, a promis-o înainte de începutul timpului, dar la timpul potrivit Şi-a făcut cunoscut cuvântul prin predicarea care mi-a fost încredinţată după porunca lui Dumnezeu, Salvatorul nostru, către Titus, adevăratul meu copil în credinţa noastră comună: graţia, [îndurarea] şi pacea să-ţi fie date din partea lui Dumnezeu Tatăl şi a lui Cristos Iesus, Salvatorul nostru!
Din acest motiv te-am lăsat în Creta, ca să pui în ordine ce rămâne să fie făcut şi să numeşti prezbiteri în fiecare oraş, aşa cum ţi-am ordonat: dacă este cineva ireproşabil, soţ al unei singure soţii, ai cărui copii să fie credincioşi şi să nu fie acuzaţi de destrăbălare sau neascultare.
Într-adevăr, ca administrator al lui Dumnezeu, responsabilul trebuie să fie ireproşabil. El nu trebuie să fie arogant, coleric, beţiv, violent, atras de câştig. Dimpotrivă, el trebuie să fie ospitalier, prieten al binelui, cumpătat, drept, sfânt, stăpân pe sine, ţinându-se ferm de Cuvântul vrednic de încredere în conformitate cu învăţătura primită, ca să fie în stare să-i încurajeze pe alţii prin învăţătura sănătoasă şi să-i combată pe cei care i se opun.
10 Există într-adevăr mulţi oameni nesupuşi, palavragii şi înşelători, mai ales printre cei circumcişi. 11 Ei trebuie să fie reduşi la tăcere, pentru că zdruncină familii întregi, învăţându-i pe oameni ce nu trebuie, pentru un câştig ruşinos. 12 Unul dintre ei, propriul lor profet, a spus: „Cretanii? Totdeauna mincinoşi, bestiali, mâncăi leneşi“.
13 Această mărturie este adevărată. De aceea, mustră-i cu asprime, ca să fie sănătoşi în credinţă 14 şi să nu dea atenţie legendelor evreieşti şi poruncilor unor oameni care se întorc de la adevăr! 15 Totul este pur pentru cei puri, dar nimic nu e pur pentru cei pângăriţi şi necredincioşi, ci atât mintea, cât şi conştiinţa le sunt pângărite. 16 Ei declară că-L cunosc pe Dumnezeu, dar prin acţiunile lor Îl reneagă. Ei sunt detestabili, neascultători şi incompetenţi pentru orice lucrare bună.