6
Iar în zilele acelea, numărul ucenicilor înmulţindu-se, s-a făcut un murmur al eleniştilor împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea în slujirea zilnică. Şi cei doisprezece, chemând la ei mulţimea ucenicilor, au spus: „Nu este potrivit ca noi, lăsând Cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese. De aceea, fraţilor, căutaţi şapte bărbaţi dintre voi, cu mărturie bună, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care îi vom pune la această lucrare. Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea Cuvântului“. Şi cuvântul acesta a plăcut înaintea întregii mulţimi; şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia, pe care i-au pus înaintea apostolilor; şi, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei. Şi Cuvântul lui Dumnezeu sporea şi numărul ucenicilor se înmulţea foarte mult în Ierusalim şi o mare mulţime de preoţi ascultau de credinţă.
Şi Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor.
Şi s-au ridicat unii din sinagoga numită a libertinilor şi a cireneenilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi Asia, având o dispută cu Ştefan. 10 Şi nu erau în stare să se împotrivească înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el. 11 Atunci au pus nişte oameni să spună: „L-am auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu“. 12 Şi au întărâtat poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari. Şi, venind asupra lui, l-au prins şi l-au dus la sinedriu. 13 Şi au pus martori falşi, care spuneau: „Omul acesta nu încetează să spună cuvinte împotriva locaşului sfânt şi a legii. 14 Pentru că l-am auzit spunând: Acest Isus, Nazarineanul, va dărâma locul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a lăsat Moise“. 15 Şi, privind ţintă la el, toţi cei care stăteau în sinedriu i-au văzut faţa ca o faţă de înger.