2
Aşa zice Domnul: „Pentru trei fărădelegi ale Moabului şi pentru patru, nu Mă voi întoarce; pentru că a ars oasele împăratului Edomului până le-a făcut var.
Şi voi trimite un foc în Moab şi va mistui palatele Cheriotului, şi Moabul va muri în mijlocul vuietului, în mijlocul strigătelor de război, în sunetul trâmbiţei.
Şi voi nimici pe judecător din mijlocul lui şi voi ucide pe toate căpeteniile lui, împreună cu el“, zice Domnul.
✡ Aşa zice Domnul: „Pentru trei fărădelegi ale lui Iuda şi pentru patru, nu Mă voi întoarce; pentru că au dispreţuit legea Domnului şi n-au păzit rânduielile Lui; şi minciunile lor, după care au umblat părinţii lor, i-au făcut să rătăcească.
Şi voi trimite un foc în Iuda şi va mistui palatele Ierusalimului“.
✡ Aşa zice Domnul: „Pentru trei fărădelegi ale lui Israel şi pentru patru, nu Mă voi întoarce, pentru că au vândut pe cel drept pentru argint şi pe cel nevoiaş pentru o pereche de încălţăminte,
dorind să vadă ţărâna pământului pe capul săracilor şi abătând calea celor blânzi; şi un bărbat şi tatăl lui intră la aceeaşi fată, ca să profaneze Numele Meu cel sfânt.
Şi se culcă lângă orice altar pe haine luate drept garanţie şi în casa dumnezeilor lor beau vinul celor condamnaţi.
Totuşi Eu am nimicit dinaintea lor pe amoriţi, a căror înălţime era ca înălţimea cedrilor şi ei erau tari ca stejarii; totuşi am nimicit rodul lor de deasupra şi rădăcinile lor de dedesubt.
10 Şi v-am scos din ţara Egiptului şi v-am călăuzit patruzeci de ani în pustiu, ca să stăpâniţi ţara amoriţilor.
11 Şi am ridicat dintre fiii voştri profeţi şi dintre tinerii voştri nazirei. Nu este aşa, fii ai lui Israel?“ zice Domnul.
12 „Dar voi aţi dat nazireilor să bea vin şi aţi poruncit profeţilor, zicând: «Nu profeţiţi!»
13 Iată, voi apăsa asupra voastră, cum apasă o căruţă plină de snopi.
14 Şi fuga va pieri de la cel iute şi cel tare nu-şi va întări puterea şi cel viteaz nu-şi va scăpa viaţa.
15 Şi cel care mânuieşte arcul nu va sta în picioare şi cel iute de picior nu va scăpa şi cel care călăreşte pe cal nu-şi va scăpa viaţa.
16 Şi cel cu inima îndrăzneaţă printre viteji va fugi gol în ziua aceea“, zice Domnul.