1 Dar am judecat aceasta în mine însumi, să nu vin din nou la voi cu întristare. 2 Pentru că, dacă eu vă întristez, şi cine este cel care mă şi înveseleşte, dacă nu cel întristat de mine? 3 Şi vă scriu aceasta, ca la venirea mea să nu am întristare din partea acelora de la care trebuia să am bucurie, încrezându-mă în voi toţi, că bucuria mea este a voastră, a tuturor. 4 Pentru că din mult necaz şi cu strângere de inimă v-am scris, cu multe lacrimi, nu ca să fiţi întristaţi, ci ca să cunoaşteţi dragostea pe care o am cu prisosinţă pentru voi.
5 Dar dacă cineva a adus întristare, nu pe mine m-a întristat, ci în parte (ca să nu vă împovărez) pe voi toţi. 6 Este destul pentru unul ca acesta pedeapsa aceasta care i s-a dat de către cei mai mulţi; 7 încât, dimpotrivă, este mai bine să iertaţi şi să mângâiaţi, ca nu cumva unul ca acesta să fie copleşit de prea mult întristare. 8 De aceea, vă îndemn să-i arătaţi dragoste. 9 Pentru că de aceea am şi scris, ca să cunosc, punându-vă la încercare, dacă sunteţi ascultători în toate. 10 Iar cui iertaţi voi ceva, iert şi eu; pentru că şi eu, ce am iertat, dacă am iertat ceva, este pentru voi, în faţa lui Hristos, 11 ca să nu dăm câştig lui Satan asupra noastră; pentru că nu suntem necunoscători ai planurilor lui.
12 Iar când am venit la Troa pentru Evanghelia lui Hristos, şi o uşă îmi era deschis în Domnul, 13 n-am avut odihnă în duhul meu, negăsind pe Tit, fratele meu; ci, luându-mi rămas bun de la ei, am plecat în Macedonia. 14 Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care întotdeauna ne conduce la victorie în Hristos şi descoperă prin noi în orice loc parfumul cunoştinţei Lui. 15 Pentru că noi suntem o mireasmă a lui Hristos către Dumnezeu, printre cei mântuiţi şi printre cei care pier: 16 unora, un parfum de moarte pentru moarte; iar altora, un parfum de viaţă pentru viaţă; şi cine este suficient pentru acestea? 17 Pentru că noi nu stricăm, ca cei mulţi, Cuvântul lui Dumnezeu, ci vorbim ca din curăţie, ca din Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.