7
✸ În anul întâi al lui Belşaţar, împăratul Babilonului, Daniel a văzut un vis şi viziuni în mintea lui, în patul său. Atunci a scris visul şi a istorisit lucrurile cele mai însemnate.
Daniel a vorbit şi a zis: „Priveam în viziunea mea de noapte şi, iată, cele patru vânturi ale cerurilor s-au dezlănţuit asupra Mării celei Mari. Şi patru fiare mari, deosebite una de alta, s-au ridicat din mare.
Cea dintâi era ca un leu şi avea aripi de vultur; am privit până i s-au smuls aripile. Şi a fost înălţată de la pământ şi făcută să stea pe două picioare ca un om, şi i s-a dat o inimă de om.
Şi iată o altă fiară, a doua, asemenea unui urs, şi s-a ridicat pe o coastă. Şi avea trei coaste în gura ei, între dinţii ei; şi i se zicea aşa: «Ridică-te, mănâncă multă carne».
După aceasta am privit şi iată alta, ca un leopard, şi avea patru aripi de pasăre pe spatele ei; şi fiara avea patru capete, şi i s-a dat stăpânire.
După aceea am privit în viziunile de noapte şi iată o a patra fiară, înspăimântătoare şi îngrozitoare şi nemaipomenit de puternică; şi avea dinţi mari de fier, mânca şi sfărâma şi călca în picioare ce rămânea; şi ea era deosebită de toate fiarele care au fost înaintea ei şi avea zece coarne.
Priveam atent coarnele şi, iată, un alt corn mic s-a ridicat printre ele şi trei din coarnele dintâi au fost smulse dinaintea lui; şi, iată, în cornul acesta erau ochi ca ochii de om şi o gură care vorbea lucruri mari.
Am privit până au fost puse nişte tronuri, şi Cel Bătrân de zile S-a aşezat.
Veşmântul Lui era alb ca zăpada şi perii capului Său ca lâna curată;
tronul Lui era flăcări de foc şi roţile lui, foc arzător.
10 Un râu de foc se vărsa şi ieşea dinaintea Lui;
mii de mii Îi slujeau şi zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui.
Judecata s-a ţinut şi cărţile s-au deschis.
11 Am privit atunci, din cauza glasului cuvintelor mari pe care le rostea cornul. Am privit până a fost ucisă fiara; şi trupul ei a fost distrus şi a fost dat ca să fie ars în foc. 12 Cât despre celelalte fiare, li s-a luat stăpânirea; totuşi vieţile li s-au prelungit pentru un anumit timp şi ceas.
13 Am privit în viziunile de noapte şi, iată, Unul ca un Fiu al Omului venea cu norii cerurilor; şi s-a apropiat de Cel Bătrân de zile şi L-au adus înaintea Lui. 14 Şi I s-a dat stăpânire şi glorie şi o împărăţie, pentru ca toate popoarele, naţiunile şi limbile să-I slujească. Stăpânirea Lui este o stăpânire eternă, care nu va trece, şi împărăţia Lui nu va fi nimicită.
15 Cât despre mine, Daniel, duhul meu a fost întristat înăuntrul trupului meu şi viziunile capului meu m-au tulburat. 16 M-am apropiat de unul dintre aceia care stăteau de faţă şi l-am întrebat despre adevărul tuturor acestora.
Şi el mi-a spus şi m-a făcut să cunosc interpretarea acestor lucruri.
17 «Aceste fiare mari, care sunt patru, sunt patru împăraţi care se vor ridica din pământ. 18 Dar sfinţii locurilor preaînalte vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia pentru totdeauna şi în vecii vecilor».
19 Atunci am dorit să cunosc adevărul despre fiara a patra, care era deosebită de toate celelalte, peste măsură de înspăimântătoare, ai cărei dinţi erau de fier şi unghiile ei de aramă; care mânca, sfărâma şi călca în picioare ce rămânea; 20 şi despre cele zece coarne, care erau pe capul ei, şi despre celălalt corn care a ieşit şi dinaintea căruia au căzut trei; despre cornul acela care avea ochi şi o gură care vorbea lucruri mari şi a cărui înfăţişare era mai mare decât a semenilor săi. 21 Am privit, şi cornul acela a făcut război cu sfinţii şi i-a învins, 22 până a venit Cel Bătrân de zile şi judecata a fost dată sfinţilor locurilor preaînalte şi a sosit timpul hotărât şi sfinţii au luat în stăpânire împărăţia.
23 El a zis astfel: «Fiara a patra va fi o a patra împărăţie pe pământ, care va fi deosebită de toate împărăţiile şi va sfâşia tot pământul şi-l va călca în picioare şi-l va sfărâma în bucăţi. 24 Şi cele zece coarne sunt zece împăraţi care se vor ridica din împărăţia aceasta; şi după ei se va ridica un altul, şi el se va deosebi de cei dintâi şi va supune trei împăraţi. 25 Şi el va rosti cuvinte împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe sfinţii locurilor preaînalte şi va gândi să schimbe timpurile hotărâte şi legea; şi ei vor fi daţi în mâna lui până la un timp şi timpuri şi o jumătate de timp.
26 Şi se va ţine judecata şi îi vor lua stăpânirea, ca s-o distrugă şi s-o facă să piară până la sfârşit. 27 Şi împărăţia şi stăpânirea şi măreţia împărăţiilor de sub toate cerurile se vor da poporului sfinţilor locurilor preaînalte. Împărăţia Lui este o împărăţie eternă; şi toate stăpânirile Îi vor sluji şi-L vor asculta».
28 Aici este sfârşitul vorbirii. Cât despre mine, Daniel, gândurile mele m-au tulburat mult şi mi s-a schimbat culoarea feţei; dar am păstrat cuvintele în inima mea.