35
Şi Moise a strâns toată adunarea fiilor lui Israel şi le-a zis: „Acestea sunt lucrurile pe care le-a poruncit Domnul să le faceţi. Şase zile să se lucreze, dar ziua a şaptea să vă fie sfântă, un sabat de odihnă, pentru Domnul: oricine va lucra în ea să fie omorât. Să nu aprindeţi nici un foc în toate locuinţele voastre în ziua sabatului“.
Şi Moise a vorbit către toată adunarea fiilor lui Israel, zicând: „Acesta este cuvântul pe care l-a poruncit Domnul, zicând: Luaţi dintre voi un dar ridicat pentru Domnul: fiecare a cărui inimă este binevoitoare să aducă darul ridicat al Domnului: aur şi argint şi aramă şi material albastru şi purpură şi stacojiu şi in subţire şi păr de capră şi piei de berbec vopsite roşu şi piei de viţel de mare şi lemn de salcâm şi untdelemn pentru luminător şi mirodenii pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia plăcut mirositoare; şi pietre de onix şi pietre de montat pentru efod şi pentru pieptar. 10 Şi toţi cei care sunt cu inimă înţeleaptă între voi să vină şi să facă tot ce a poruncit Domnul: 11 cortul, acoperişul lui şi învelitoarea lui, copcile lui şi scândurile lui, drugii lui, stâlpii lui şi postamentele lui; 12 chivotul şi drugii lui, scaunul îndurării şi perdeaua despărţitoare, 13 masa şi drugii ei şi toate uneltele ei şi pâinea pentru punerea înainte; 14 şi sfeşnicul pentru lumină şi uneltele lui şi candelele lui şi untdelemnul pentru luminător; 15 şi altarul tămâiei şi drugii lui şi untdelemnul ungerii, şi tămâia plăcut mirositoare şi perdeaua intrării, de la intrarea cortului; 16 altarul arderii de tot şi grătarul lui de aramă, drugii lui şi toate uneltele lui; ligheanul şi piciorul lui; 17 pânzele curţii, stâlpii ei şi postamentele ei şi perdeaua de la poarta curţii; 18 ţăruşii cortului şi ţăruşii curţii şi funiile lor; 19 veşmintele lucrate artistic pentru slujit în sfântul locaş, veşmintele sfinte pentru preotul Aaron, şi veşmintele fiilor lui, ca să slujească în slujba de preoţi“.
20 Şi toată adunarea fiilor lui Israel a plecat dinaintea lui Moise. 21 Şi fiecare om pe care îl mişca inima lui şi fiecare om pe care îl îndemna duhul au venit şi au adus darul ridicat al Domnului pentru lucrarea cortului întâlnirii şi pentru toată slujba lui şi pentru veşmintele sfinte. 22 Şi au venit bărbaţi şi femei; toţi cei pe care îi îndemna inima au adus inele de nas şi cercei şi inele şi salbe, tot felul de obiecte de aur: fiecare om care a legănat un dar legănat de aur pentru Domnul. 23 Şi fiecare la care s-au găsit: material albastru şi purpură şi stacojiu şi in subţire şi păr de capră şi piei de berbec vopsite roşu şi piei de viţel de mare le-a adus. 24 Şi oricine a ridicat un dar ridicat de argint şi de aramă a adus darul ridicat al Domnului. Şi fiecare la care s-a găsit lemn de salcâm, pentru tot felul de lucrări pentru slujbă, l-a adus. 25 Şi fiecare femeie care avea inima înţeleaptă a tors cu mâinile ei şi a adus ce a tors: firul albastru şi purpura şi stacojiul şi inul subţire. 26 Şi toate femeile înţelepte pe care le mişca inima au tors păr de capră. 27 Şi căpeteniile au adus pietrele de onix şi pietrele de montat pentru efod şi pentru pieptar; 28 şi mirodenii şi untdelemnul pentru luminător şi pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia plăcut mirositoare. 29 Fiii lui Israel, fiecare bărbat şi femeie a căror inimă îi îndemna să aducă pentru toată lucrarea pe care o poruncise Domnul prin Moise să se facă, au adus un dar de bunăvoie pentru Domnul.
30 Şi Moise a zis fiilor lui Israel: „Vedeţi, Domnul l-a chemat pe nume pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda. 31 Şi l-a umplut cu Duhul lui Dumnezeu, în înţelepciune, în pricepere şi în cunoştinţă şi în orice meşteşug 32 şi ca să facă invenţii: ca să lucreze în aur şi în argint şi în aramă 33 şi în tăierea pietrei pentru montat şi în tăierea lemnului, ca să facă tot felul de lucrări artistice. 34 Şi lui şi lui Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan, le-a pus în inimă să-i înveţe pe alţii. 35 I-a umplut cu înţelepciune a inimii ca să facă orice fel de lucrare de gravor şi de inventator şi de lucrător în broderie – în material albastru şi în purpură, în stacojiu şi în in subţire – şi de ţesător, cei care fac orice fel de meşteşug şi cei care inventează lucrări artistice“.