2
✸ Cuvântul lui Isaia, fiul lui Amoţ, pe care l-a văzut despre Iuda şi Ierusalim.
✡ Şi va fi aşa: la sfârşitul zilelor, muntele casei Domnului va fi întărit în vârful munţilor şi se va înălţa peste dealuri; şi toate naţiunile vor veni spre el.
Şi multe popoare vor merge şi vor zice: „Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacov; şi El ne va învăţa căile Sale şi vom umbla pe cărările Sale“. Pentru că din Sion va ieşi legea, şi din Ierusalim cuvântul Domnului.
Şi El va judeca între naţiuni şi va hotărî între multe popoare. Şi îşi vor bate săbiile în fiare de plug şi suliţele lor în cosoare; nici o naţiune nu va ridica sabia împotriva altei naţiuni, nici nu vor mai învăţa războiul.
✡ Veniţi, casă a lui Iacov, şi să umblăm în lumina Domnului!
✡ Pentru că ai părăsit pe poporul Tău, pe casa lui Iacov, pentru că ei s-au umplut de ceea ce vine din răsărit şi fac vrăjitorii ca filistenii şi bat palma cu fiii străinilor.
Şi ţara lor este plină de argint şi de aur, iar comorile lor n-au sfârşit. Şi ţara lor este plină de cai, iar carele lor n-au sfârşit;
şi ţara lor este plină de idoli; se închină la lucrarea mâinilor lor, la ceea ce au făcut degetele lor.
Şi omul de rând se va pleca, şi omul cel mare va fi smerit; şi nu-i vei ierta.
10 „Intră în stâncă şi ascunde-te în ţărână dinaintea groazei Domnului şi dinaintea gloriei măreţiei Sale!“
11 Ochii cei mândri ai omului vor fi smeriţi şi îngâmfarea oamenilor se va pleca; şi Domnul singur va fi înălţat în ziua aceea.
12 ✡ Pentru că va fi o zi a Domnului oştirilor peste orice este mândru şi falnic şi peste orice este înălţat – şi se va pleca;
13 şi peste toţi cedrii falnici şi înălţaţi ai Libanului şi peste toţi stejarii Basanului,
14 şi peste toţi munţii cei falnici şi peste toate dealurile înălţate,
15 şi peste orice turn înalt şi peste orice zid întărit,
16 şi peste toate corăbiile Tarsisului şi peste toate lucrările plăcute.
17 Şi mândria omului va fi smerită şi trufia oamenilor se va pleca şi Domnul singur va fi înălţat în ziua aceea.
18 Şi idolii vor pieri cu totul;
19 şi vor intra în peşterile stâncilor şi în crăpăturile pământului dinaintea groazei Domnului şi dinaintea gloriei măreţiei Sale, când Se va ridica să clatine cu putere pământul.
20 În ziua aceea, oamenii îşi vor arunca la cârtiţe şi la lilieci idolii de argint şi idolii de aur, pe care şi-i făcuseră, ca să li se închine.
21 Şi vor intra în despicăturile stâncilor şi în crăpăturile pietrelor, dinaintea groazei Domnului şi dinaintea gloriei măreţiei Sale, când Se va ridica să clatine cu putere pământul.
22 ✡ Terminaţi cu omul, a cărui suflare este în nările lui; pentru că în ce s-ar ţine seama de el?