45
Aşa zice Domnul către unsul Său, către Cirus, a cărui dreaptă am ţinut-o ca să supun naţiunile înaintea lui; şi voi dezlega coapsele împăraţilor, ca să deschid uşile înaintea lui şi porţile să nu se închidă:
Eu voi merge înaintea ta şi voi netezi locurile înalte, voi sfărâma uşile de aramă şi voi tăia în două zăvoarele de fier;
şi-ţi voi da comorile întunericului şi avuţiile ascunse ale locurilor tainice, ca să cunoşti că Eu, Domnul, care te chem pe nume, sunt Dumnezeul lui Israel.
Pentru Iacov, robul Meu, şi pentru Israel, alesul Meu, te-am chemat pe numele tău, te-am numit cu drag, deşi tu nu Mă cunoşteai.
Eu sunt Domnul şi nu este altul! În afară de Mine nu este Dumnezeu. Eu te-am încins, deşi tu nu Mă cunoşteai,
ca să ştie cei de la răsăritul soarelui şi de la apus că nu este altul în afară de Mine. Eu sunt Domnul şi nu este altul,
Cel care întocmesc lumina şi creez întunericul, care fac pacea şi creez nenorocirea; Eu, Domnul, fac toate acestea.
✡ Picuraţi ceruri, de sus! Şi să reverse norii dreptate! Să se deschidă pământul şi să rodească mântuire şi, împreună cu ea, să răsară dreptatea! Eu, Domnul, am creat aceasta.
✡ Vai de cel care se ceartă cu Acela care l-a făcut! Un ciob între cioburile pământului! Va zice lutul către cel care-l întocmeşte: „Ce faci?“ sau lucrarea ta către tine: „El n-are mâini“?
10 Vai de cel care zice tatălui său: „Ce naşti tu?“ sau femeii: „Ce ai născut?“
11 Aşa zice Domnul, Sfântul lui Israel şi Cel care l-a făcut: „Întrebaţi-Mă de cele viitoare, despre fiii Mei, şi porunciţi-Mi cu privire la lucrarea mâinilor Mele.
12 Eu am făcut pământul şi l-am creat pe om pe el. Eu, chiar mâinile Mele au desfăşurat cerurile şi Eu am poruncit întregii lor oştiri.
13 Eu l-am ridicat în dreptate şi voi face toate căile lui drepte. El va reconstrui cetatea Mea şi va da drumul captivilor Mei, nu pentru preţ, nici pentru răsplată“, zice Domnul oştirilor.
14 ✡ Aşa zice Domnul: „Bogăţia Egiptului şi marfa Etiopiei şi a sabeenilor, bărbaţi de statură înaltă, vor trece la tine şi vor fi ale tale; ei vor merge după tine; vor trece în lanţuri şi se vor pleca înaintea ta şi te vor implora, zicând: „Cu adevărat, în tine este Dumnezeu şi nu este altul, nu este alt Dumnezeu!“
15 ✡ Cu adevărat, Tu eşti un Dumnezeu care Te ascunzi, Dumnezeul lui Israel, Salvatorul!
16 Se vor ruşina şi vor fi umiliţi cu toţii, vor pleca ruşinaţi toţi făuritorii de idoli.
17 Israel va fi salvat de Domnul printr-o mântuire eternă. Nu vă veţi ruşina, nici nu veţi fi umiliţi, în vecii vecilor.
18 ✡ Pentru că aşa zice Domnul care a creat cerurile, Dumnezeu Însuşi care a întocmit pământul şi l-a făcut, El, care l-a întemeiat. Nu l-a creat pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit: „Eu sunt Domnul şi nu este altul!
19 Eu n-am vorbit în ascuns, în vreun loc întunecos al pământului. N-am zis seminţei lui Iacov: «Căutaţi-Mă în zadar!» Eu, Domnul, spun ce este drept, fac cunoscut ce este adevărat“.
20 ✡ „Adunaţi-vă şi veniţi! Apropiaţi-vă toţi, voi, cei care aţi scăpat cu viaţă dintre naţiuni! Nu au cunoştinţă cei care poartă lemnul chipului lor cioplit şi se roagă unui dumnezeu care nu-i poate salva.
21 Spuneţi şi aduceţi-i aproape; da, să se sfătuiască unii cu alţii. Cine a arătat aceasta din vechime? Cine a spus-o de demult? Nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu în afară de Mine: un Dumnezeu drept şi un Salvator; nu este altul în afară de Mine.
22 Priviţi la Mine şi veţi fi salvaţi, toate marginile pământului! Pentru că Eu sunt Dumnezeu şi nu este altul.
23 Pe Mine Însumi am jurat, cuvântul a ieşit din gura Mea în dreptate şi nu se va întoarce: orice genunchi se va pleca înaintea Mea, orice limbă va jura pe Mine.
24 «Numai în Domnul», Mi se va zice, «am dreptate şi putere»“. La El vor veni; şi toţi cei care se aprind împotriva Lui se vor ruşina.
25 În Domnul va fi îndreptăţită şi se va glorifica toată sămânţa lui Israel.