60
Ridică-te, străluceşte, pentru că lumina ta a venit şi gloria Domnului a răsărit peste tine!
Pentru că, iată, întunericul va acoperi pământul, şi întunericul gros popoarele. Dar Domnul va răsări peste tine şi gloria Lui se va vedea peste tine.
Şi naţiunile vor veni la lumina ta, şi împăraţii la strălucirea zorilor tale.
✡ „Ridică-ţi ochii în jur şi priveşte! Toţi se adună laolaltă, vin la tine: fiii tăi vor veni de departe şi fiicele tale vor fi purtate pe braţe.
Atunci vei vedea şi te vei lumina şi-ţi va bate inima şi se va lărgi; pentru că belşugul mării se va întoarce la tine, bogăţiile naţiunilor vor veni la tine.
Mulţime de cămile te vor acoperi, cămile tinere din Madian şi din Efa. Toţi cei din Seba vor veni, vor aduce aur şi tămâie şi vor vesti laudele Domnului.
Toate turmele Chedarului se vor aduna la tine. Berbecii Nebaiotului îţi vor sluji: se vor sui pe altarul Meu şi vor fi bine primiţi şi Eu voi înfrumuseţa casa măreţiei Mele.
✡ Cine sunt aceştia care zboară ca un nor şi ca porumbeii spre porumbarele lor?
Da, insulele Mă vor aştepta şi mai întâi vor fi corăbiile din Tarsis, ca să-i aducă pe fiii tăi de departe, argintul lor şi aurul lor cu ei, pentru Numele Domnului Dumnezeului tău şi pentru Sfântul lui Israel, pentru că El te-a glorificat.
10 Şi fiii străinului îţi vor reconstrui zidurile şi împăraţii lor îţi vor sluji. Pentru că în mânia Mea te-am lovit, dar în bunăvoinţa Mea M-am îndurat de tine.
11 Şi porţile tale vor fi mereu deschise, nu se vor închide nici zi, nici noapte, ca să se aducă la tine bogăţiile naţiunilor şi să fie conduşi împăraţii lor.
12 Pentru că naţiunea sau împărăţia care nu-ţi va sluji va pieri şi naţiunile acelea vor fi pustiite cu desăvârşire.
13 Gloria Libanului va veni la tine, chiparosul, pinul şi bradul, laolaltă, ca să împodobească locul sfântului Meu locaş; şi voi face glorios locul picioarelor Mele.
14 Şi fiii celor care te-au făcut să suferi vor veni, plecându-se înaintea ta; şi toţi cei care te-au dispreţuit se vor pleca la aşternutul picioarelor tale şi te vor numi «Cetatea Domnului», «Sionul Sfântului lui Israel».
15 ✡ În loc să fii părăsită şi privită cu ură, încât nimeni nu trecea prin tine, te voi face o podoabă pentru totdeauna, o bucurie din generaţie în generaţie.
16 Şi vei suge laptele naţiunilor şi vei suge sânul împăraţilor şi vei cunoaşte că Eu, Domnul, sunt Salvatorul tău şi Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov.
17 În loc de aramă voi aduce aur şi, în loc de fier, voi aduce argint şi în loc de lemn, aramă, şi în loc de pietre, fier. Şi voi pune peste tine ca administratori pacea şi ca domnitori, dreptatea.
18 Nu se va mai auzi de violenţă în ţara ta, de pustiire şi de nimicire în hotarele tale, ci vei numi zidurile tale: «Salvare» şi porţile tale: «Laudă».
19 Soarele nu va mai fi lumina ta ziua, nici luna nu te va lumina prin strălucire, ci Domnul va fi lumina ta eternă şi Dumnezeul tău, gloria ta.
20 Soarele tău nu va mai apune, nici luna ta nu se va retrage; pentru că Domnul va fi lumina ta eternă şi zilele întristării tale se vor sfârşi.
21 Şi poporul tău – ei toţi vor fi drepţi: vor stăpâni pământul pentru totdeauna, odrasla sădirii Mele, lucrarea mâinilor Mele, ca să fiu glorificat.
22 Cel mai mic va deveni o mie, şi cel mai neînsemnat, o naţiune puternică. Eu, Domnul, voi împlini repede aceasta, la timpul ei“.