Iov
1
Era un om în ţara Uţ; numele lui era Iov; şi omul acesta era integru şi drept şi temător de Dumnezeu şi se abătea de la rău. Şi i s-au născut şapte fii şi trei fiice. Şi averea lui era de şapte mii de oi şi trei mii de cămile şi cinci sute de perechi de boi şi cinci sute de măgăriţe şi foarte mulţi slujitori; şi omul acesta era mai mare decât toţi fiii Răsăritului.
Şi fiii lui se duceau unul la altul şi făceau ospăţ în casa fiecăruia de ziua lui; şi trimiteau şi chemau pe cele trei surori ale lor ca să mănânce şi să bea cu ei. Şi era aşa: când treceau zilele ospăţului, Iov trimitea şi-i sfinţea; şi se scula dis-de-dimineaţă şi înălţa arderi-de-tot după numărul lor, al tuturor; pentru că Iov zicea: „Poate că fiii mei au păcătuit şi L-au blestemat pe Dumnezeu în inima lor“. Aşa făcea Iov în toate zilele.
Şi a fost ziua când fiii lui Dumnezeu au venit să se înfăţişeze înaintea Domnului; şi a venit şi Satan printre ei. Şi Domnul i-a zis lui Satan: „De unde vii?“ Şi Satan a răspuns Domnului şi a zis: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea acolo pe el“. Şi Domnul i-a zis lui Satan: „Ai privit tu la robul Meu Iov, că nu este nimeni ca el pe pământ, bărbat integru şi drept, temător de Dumnezeu şi care se abate de la rău?“ Şi Satan a răspuns Domnului şi a zis: „Oare în zadar se teme Iov de Dumnezeu?“ 10 Nu l-ai înconjurat Tu din toate părţile cu ocrotire, pe el şi casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi averea lui s-a înmulţit în ţară. 11 Dar întinde-Ţi acum mâna şi atinge tot ce este al lui, să vezi dacă nu Te va blestema în faţă“. 12 Şi Domnul i-a zis lui Satan: „Iată, tot ce este al lui este în mâna ta; numai nu-ţi întinde mâna asupra lui însuşi“. Şi Satan a ieşit dinaintea feţei Domnului.
13 Şi a fost ziua când fiii lui şi fiicele lui mâncau şi beau vin în casa fratelui lor cel întâi-născut. 14 Şi a venit un sol la Iov şi a zis: „Boii arau şi măgăriţele păşteau lângă ei 15 şi sabeenii s-au aruncat asupra lor şi i-au luat şi au lovit pe slujitori cu ascuţişul sabiei; şi numai eu singur am scăpat, ca să-ţi dau de ştire“.
16 Pe când încă vorbea el, a venit altul şi a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din ceruri şi a ars oile şi pe slujitori şi i-a mistuit; şi numai eu singur am scăpat, ca să-ţi dau de ştire“.
17 Pe când încă vorbea el, a venit altul şi a zis: „Caldeenii au făcut trei cete şi s-au aruncat asupra cămilelor şi le-au luat şi au lovit pe slujitori cu ascuţişul sabiei; şi numai eu singur am scăpat, ca să-ţi dau de ştire“.
18 Pe când încă vorbea el, a venit altul şi a zis: „Fiii tăi şi fiicele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor cel întâi-născut 19 şi, iată, a venit un vânt mare de dincolo de pustiu şi a izbit cele patru colţuri ale casei şi ea a căzut peste tineri şi ei au murit; şi numai eu singur am scăpat, ca să-ţi dau de ştire“.
20 Şi Iov s-a ridicat şi şi-a sfâşiat mantaua şi şi-a ras capul; şi a căzut la pământ şi s-a închinat. 21 Şi a zis:
“Gol am ieşit din pântecele mamei mele
şi gol mă voi întoarce acolo:
Domnul a dat şi Domnul a luat;
binecuvântat fie Numele Domnului!“
22 În toate acestea, Iov n-a păcătuit şi n-a spus nimic nepotrivit faţă de Dumnezeu.