13
Şi fiii lui Israel din nou au făcut rău în ochii Domnului şi Domnul i-a dat în mâna filistenilor patruzeci de ani.
Şi era un anumit bărbat în Ţoreea, din familia daniţilor, şi numele lui era Manoah. Şi soţia lui era sterilă şi nu năştea. Şi Îngerul Domnului S-a arătat femeii şi i-a zis: „Iată, acum tu eşti sterilă şi nu naşti, dar vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu. Şi acum păzeşte-te, te rog, şi nu bea vin, nici băutură tare şi nu mânca nimic necurat. Pentru că, iată, vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu, şi briciul nu va trece pe capul lui, pentru că băiatul va fi un nazireu al Domnului din pântece; şi el va începe să salveze pe Israel din mâna filistenilor“.
Şi femeia a venit şi a spus soţului ei, zicând: „Un Om al lui Dumnezeu a venit la mine şi înfăţişarea Lui era ca înfăţişarea Îngerului lui Dumnezeu, foarte înfricoşător; dar nu L-am întrebat de unde era, nici nu mi-a spus numele Său. Şi mi-a zis: «Iată, vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu; şi acum nu bea vin, nici băutură tare şi nu mânca nimic necurat, pentru că băiatul va fi un nazireu al lui Dumnezeu din pântece, până în ziua morţii sale»“.
Atunci Manoah s-a rugat Domnului şi a zis: „Te rog, Doamne, să mai vină la noi Omul lui Dumnezeu, pe care L-ai trimis, şi să ne înveţe ce să facem cu copilul care se va naşte“. Şi Dumnezeu a auzit glasul lui Manoah şi Îngerul lui Dumnezeu a mai venit la femeie pe când şedea ea în câmp, dar Manoah, soţul ei, nu era cu ea. 10 Şi femeia s-a grăbit şi a alergat şi a spus soţului ei şi i-a zis: „Iată, mi S-a arătat Omul care a venit în ziua aceea la mine“.
11 Şi Manoah s-a ridicat şi a mers după soţia sa şi a venit la Omul acela şi I-a zis: „Tu eşti Omul care a vorbit femeii?“ Şi El a zis: „Eu sunt“. 12 Şi Manoah a spus: „Când se vor împlini cuvintele tale, care va fi felul de viaţă al copilului şi ce va face?“ 13 Şi Îngerul Domnului a zis lui Manoah: „Înainte de toate, femeia să se păzească de tot ce i-am spus. 14 Să nu mănânce nimic din ce iese din viţă: să nu bea vin şi băutură tare şi să nu mănânce nimic necurat. Să păzească tot ce i-am poruncit“.
15 Şi Manoah a zis Îngerului Domnului: „Te rog, lasă-ne să Te reţinem, ca să-Ţi pregătim un ied dintre capre“. 16 Şi Îngerul Domnului a spus lui Manoah: „Chiar de M-ai reţine, nu voi mânca din pâinea ta; şi dacă vrei să aduci o ardere-de-tot, s-o faci să se înalţe Domnului“. Pentru că Manoah nu ştia că era Îngerul Domnului. 17 Şi Manoah a spus Îngerului Domnului: „Care Îţi este numele, ca să Te onorăm când se va împlini cuvântul Tău?“ 18 Şi Îngerul Domnului i-a zis: „De ce întrebi de numele Meu, când vezi că este minunat?“
19 Şi Manoah a luat iedul şi darul de mâncare şi le-a adus Domnului pe stâncă. Şi El a făcut ceva minunat; şi Manoah şi soţia lui se uitau. 20 Şi a fost aşa: pe când se înălţa flacăra de pe altar spre ceruri, Îngerul Domnului S-a înălţat în flacăra altarului; şi Manoah şi soţia sa s-au uitat şi au căzut cu faţa la pământ. 21 Şi Îngerul Domnului nu S-a mai arătat lui Manoah şi soţiei sale. Atunci Manoah a cunoscut că era Îngerul Domnului. 22 Şi Manoah a spus soţiei sale: „Vom muri, cu siguranţă, pentru că am văzut pe Dumnezeu!“ 23 Şi soţia lui i-a spus: „Dacă Domnul ar fi vrut să ne omoare, n-ar fi luat din mâinile noastre o ardere-de-tot şi un dar de mâncare, nici nu ne-ar fi arătat toate acestea şi nici nu ne-ar fi făcut să auzim în timpul acesta lucruri ca acestea“.
24 Şi femeia a născut un fiu şi i-a pus numele Samson. Şi copilul a crescut şi Domnul l-a binecuvântat. 25 Şi Duhul Domnului a început să-l mişte în Mahane-Dan, între Ţoreea şi Eştaol.