1 Şi aceasta nu i-a plăcut deloc lui Iona şi s-a mâniat. 2 Şi s-a rugat Domnului şi a zis: „O, Doamne, nu era acesta cuvântul meu, când eram încă în ţara mea? De aceea am căutat să fug la Tarsis, pentru că ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi îndurător, încet la mânie şi de o mare bunătate şi Te întorci de la rău. 3 Şi acum, Doamne, Te rog, ia-mi viaţa, pentru că este mai bine pentru mine să mor decât să trăiesc“. 4 Şi Domnul a zis: „Bine faci tu că te mânii?“
5 Şi Iona a ieşit din cetate şi s-a aşezat spre răsăritul cetăţii. Şi acolo şi-a făcut o colibă şi stătea la umbră în ea, până va vedea ce se va întâmpla cu cetatea. 6 Şi Domnul Dumnezeu a pregătit o plantă şi a făcut-o să crească peste Iona, ca să-i fie ca umbră deasupra capului său, ca să-l scape de întristarea lui. Şi Iona s-a bucurat de acea plantă cu mare bucurie. 7 Dar Dumnezeu a pregătit un vierme la revărsatul zorilor în ziua următoare şi a lovit planta şi ea s-a uscat. 8 Şi a fost aşa: când a răsărit soarele, Dumnezeu a pregătit un vânt arzător de răsărit; şi soarele a bătut peste capul lui Iona şi el a leşinat; şi cerea pentru sine să moară şi zicea: „Mai bine este pentru mine să mor decât să trăiesc!“ 9 Şi Dumnezeu i-a zis lui Iona: „Bine faci tu că te mânii din cauza plantei?“ Şi el a zis: „Bine fac eu că mă mânii, până la moarte!“
10 Şi Domnul a zis: „Ţie ţi-a fost milă de planta pentru care n-ai muncit, nici n-ai făcut-o să crească; ea într-o noapte s-a născut şi într-o noapte a pierit. 11 Şi Eu nu trebuia să Mă îndur de Ninive, cetatea cea mare, în care sunt mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni care nu ştiu să deosebească dreapta lor de stânga lor, şi multe vite?“