13
Iar înainte de sărbătoarea Paştelui, Isus, ştiind că I-a venit ceasul ca să plece din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. Şi, în timpul cinei, după ce diavolul pusese deja în inima lui Iuda, al lui Simon, Iscarioteanul, gândul să-L vândă, Isus, ştiind că Tatăl Îi dăduse toate în mâini şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu Se duce, ·S-a ridicat de la cină şi ·Şi-a pus deoparte hainele şi, luând un ştergar, S-a încins. Apoi ·a turnat apă în lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. ·A venit deci la Simon Petru; şi el ·I-a spus: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?“ Isus a răspuns şi i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu ştii acum, dar vei înţelege după acestea“. Petru ·I-a spus: „Nicidecum nu-mi vei spăla picioarele, niciodată!“ Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine“. Simon Petru ·I-a spus: „Doamne, nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul!“ 10 Isus ·i-a spus: „Cine s-a scăldat nu are nevoie să i se spele decât picioarele, pentru că este în totul curat; şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi“. 11 Pentru că-l ştia pe cel care avea să-L vândă, de aceea a spus: „Nu toţi sunteţi curaţi“. 12 Deci, după ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, aşezându-Se din nou la masă, le-a spus: „Înţelegeţi ce v-am făcut? 13 Voi Mă numiţi «Învăţătorul» şi «Domnul» şi bine ziceţi, pentru că sunt. 14 Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora; 15 căci v-am dat un exemplu, pentru ca, aşa cum v-am făcut Eu, să faceţi şi voi. 16 Adevărat, adevărat vă spun: Nu este rob mai mare decât stăpânul său, nici trimis mai mare decât cel care l-a trimis. 17 Dacă ştiţi acestea, fericiţi sunteţi dacă le veţi face. 18 Nu vorbesc despre voi toţi; Eu îi ştiu pe cei pe care i-am ales; ci, ca să se împlinească Scriptura: «Cel care mănâncă pâinea cu Mine şi-a ridicat călcâiul împotriva Mea». 19 Vă spun de pe acum, mai înainte de a se împlini, pentru ca, atunci când se va împlini, să credeţi că Eu sunt. 20 Adevărat, adevărat vă spun: Cel care primeşte pe oricine voi trimite Eu, pe Mine Mă primeşte; iar cine Mă primeşte pe Mine, Îl primeşte pe Cel care M-a trimis pe Mine“.
21 După ce a spus acestea, Isus S-a tulburat în duh şi a mărturisit şi a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va vinde“. 22 Ucenicii se uitau unii la alţii, neînţelegând despre cine ·vorbea. 23 Şi la masă era culcat la sânul lui Isus unul dintre ucenicii Săi, pe care-l iubea Isus. 24 Simon Petru deci ·i-a făcut semn să întrebe cine este acela despre care vorbeşte. 25 Iar el, plecându-se pe pieptul lui Isus, ·I-a spus: „Doamne, cine este?“ 26 Isus ·a răspuns: „Acela este, căruia Eu, după ce voi înmuia bucăţica, i-o voi da“. Şi, înmuind bucăţica, ·i-a dat-o lui Iuda, al lui Simon, Iscarioteanul. 27 Şi, după bucăţică, atunci a intrat Satan în el. Isus ·i-a spus deci: „Ceea ce faci, fă repede“. 28 Dar nici unul dintre cei care stăteau la masă n-a înţeles de ce i-a spus aceasta. 29 Pentru că unii gândeau că, fiindcă Iuda avea punga, Isus ·îi spusese: „Cumpără cele de care avem nevoie pentru sărbătoare“, sau să dea ceva săracilor. 30 Deci, primind acela bucăţica, îndată a ieşit. Şi era noapte.
31 Deci, când a ieşit el, Isus ·a spus: „Acum este glorificat Fiul Omului şi Dumnezeu este glorificat în El. 32 Dacă Dumnezeu este glorificat în El, şi Dumnezeu Îl va glorifica în Sine Însuşi şi Îl va glorifica îndată. 33 Copilaşilor, mai sunt puţin cu voi. Mă veţi căuta şi, aşa cum le-am spus iudeilor: «Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni», şi vouă vă spun acum. 34 Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. 35 Prin aceasta vor cunoaşte toţi că Îmi sunteţi ucenici, dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii“.
36 Simon Petru ·I-a spus: „Doamne, unde Te duci?“ Isus i-a răspuns: „Unde Mă duc Eu, tu nu Mă poţi urma acum, dar mai târziu Mă vei urma“. 37 Petru ·I-a spus: „Doamne, de ce nu Te pot urma acum? Eu îmi voi da viaţa pentru Tine“. 38 Isus a răspuns: „Tu îţi vei da viaţa pentru Mine? Adevărat, adevărat îţi spun: Nicidecum nu va cânta cocoşul până când nu Mă vei tăgădui de trei ori!