22
Aşa zice Domnul: „Coboară la casa împăratului lui Iuda şi rosteşte acolo cuvântul acesta şi spune: «Ascultă cuvântul Domnului, împărate al lui Iuda, care stai pe tronul lui David, tu şi slujitorii tăi şi poporul tău care intraţi pe porţile acestea»“. Aşa zice Domnul: „Faceţi judecată şi dreptate şi scăpaţi pe cel prădat din mâna asupritorului şi nu nedreptăţiţi, nici nu chinuiţi pe străin, pe orfan şi pe văduvă şi nu vărsaţi sânge nevinovat în locul acesta. Pentru că, dacă veţi împlini cu adevărat cuvântul acesta, atunci vor intra pe porţile casei acesteia împăraţi care stau în locul lui David pe tronul lui, suiţi în car şi pe cai – el şi slujitorii lui şi poporul lui. Dar, dacă nu veţi asculta cuvintele acestea, am jurat pe Mine Însumi“, zice Domnul, „că această casă va ajunge un pustiu“.
Pentru că aşa zice Domnul despre casa împăratului lui Iuda:
„Tu Îmi eşti ca un Galaad, ca vârful Libanului; totuşi cu adevărat te voi face un pustiu şi cetăţi nelocuite.
Şi voi pune deoparte nimicitori împotriva ta, pe fiecare cu armele lui, şi vor tăia cedrii tăi cei aleşi şi-i vor arunca în foc.
Şi multe naţiuni vor trece pe lângă cetatea aceasta şi vor zice fiecare către aproapele său: «Pentru ce a făcut Domnul astfel acestei cetăţi mari?» Şi ei vor zice: «Pentru că au părăsit legământul Domnului Dumnezeului lor şi s-au închinat altor dumnezei şi le-au slujit».
10 Nu-l plângeţi pe cel mort şi nu-l jeliţi. Dar plângeţi-l, plângeţi-l pe cel care se duce, pentru că nu se va mai întoarce şi nu va mai vedea ţara lui de naştere“.
11 Pentru că aşa zice Domnul despre Şalum, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, care a împărăţit în locul lui Iosia, tatăl său, care a ieşit din locul acesta: „Nu se va mai întoarce aici; 12 pentru că va muri în locul unde l-au dus captiv şi nu va mai vedea ţara aceasta“.
13 „Vai de cel care îşi construieşte casa prin nedreptate şi camerele lui de sus pe nedrept; care-l pune pe aproapele său să lucreze fără plată şi nu-i dă pentru munca lui;
14 care zice: «Îmi voi construi o casă spaţioasă şi camere de sus încăpătoare!» şi îşi taie ferestre; şi este căptuşită cu cedru şi este vopsită cu roşu aprins“.
15 „Vei împărăţi tu pentru că te întreci cu cedrul? Nu mânca şi bea tatăl tău şi nu făcea el judecată şi dreptate? Atunci îi mergea bine.
16 El apăra cauza săracului şi a nevoiaşului şi atunci era bine. Nu este aceasta a Mă cunoaşte?“ zice Domnul.
17 „Dar ochii tăi şi inima ta nu sunt decât la câştigul tău josnic şi la sângele celui nevinovat, ca să-l verse, şi la asuprire şi la violenţă, ca să le facă“.
18 De aceea, aşa zice Domnul despre Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda:
„Nu-l vor plânge, zicând: «Vai, fratele meu!» sau: «Vai, sora mea!» Nu-l vor plânge, zicând: «Vai, stăpâne!» sau: «Vai, măria sa!»
19 Va fi înmormântat cu înmormântare de măgar, târât şi aruncat dincolo de porţile Ierusalimului“.
20 ✡ „Suie-te în Liban şi strigă! Şi ridică-ţi glasul în Basan şi strigă din Abarim, pentru că toţi iubiţii tăi sunt zdrobiţi.
21 Ţi-am vorbit în prosperitatea ta. Tu ai zis: «Nu voi asculta!» Aceasta a fost calea ta din tinereţea ta, că n-ai ascultat de glasul Meu.
22 Vântul îi va paşte pe toţi păstorii tăi şi iubiţii tăi vor merge în captivitate; cu adevărat, atunci te vei ruşina şi vei fi umilită pentru toată răutatea ta.
23 Tu, care locuieşti în Liban, care îţi faci cuibul în cedri, cum vei geme când vor veni durerile asupra ta; chinul, ca al unei femei la naştere!“
24 „Viu sunt Eu“, zice Domnul, „chiar dacă Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, ar fi o pecete pe mâna Mea dreaptă, şi de acolo te-aş smulge. 25 Şi te voi da în mâna celor care-ţi caută viaţa şi în mâna acelora de ale căror feţe te temi şi în mâna lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi în mâna caldeenilor. 26 Şi te voi arunca, pe tine şi pe mama ta care te-a născut, într-o altă ţară, în care nu v-aţi născut, şi veţi muri acolo. 27 Şi în ţara spre care ei îşi vor înălţa sufletul ca să se întoarcă, acolo nu se vor mai întoarce.
28 Este omul acesta, Ieconia, un vas de lut dispreţuit, sfărâmat, un obiect de care să nu ai plăcere? De ce sunt azvârliţi, el şi sămânţa lui, şi sunt aruncaţi într-o ţară pe care n-o cunosc?“
29 O, ţară, ţară, ţară, ascultă cuvântul Domnului!
30 Aşa zice Domnul:
„Scrieţi-l pe omul acesta ca lipsit de copii, ca un om care nu va prospera în zilele lui. Pentru că din sămânţa lui nu va prospera nici unul care să stea pe tronul lui David şi să mai împărăţească în Iuda“.