40
✸ Cuvântul care a fost de la Domnul către Ieremia, după ce Nebuzaradan, căpetenia gărzii, îi dăduse drumul din Rama, când îl luase; şi el era legat în lanţuri printre toţi cei captivi din Ierusalim şi din Iuda, care erau deportaţi în Babilon.
Şi căpetenia gărzii l-a luat pe Ieremia şi i-a zis: „Domnul Dumnezeul tău a rostit răul acesta asupra locului acestuia şi Domnul a adus şi a făcut precum a zis; pentru că aţi păcătuit împotriva Domnului şi n-aţi ascultat de glasul Lui, de aceea a venit lucrul acesta asupra voastră. Şi acum, iată, te dezleg astăzi de lanţurile care sunt pe mâinile tale. Dacă este bine în ochii tăi să vii cu mine la Babilon, vino, şi eu voi veghea asupra ta; dar dacă este rău în ochii tăi să vii cu mine la Babilon, nu veni. Vezi, toată ţara este înaintea ta! Unde este bine şi drept în ochii tăi să mergi, acolo mergi“. Şi pe când încă nu se întorsese să plece, i-a zis: „Întoarce-te deci la Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, pe care l-a pus împăratul Babilonului peste cetăţile lui Iuda, şi locuieşte cu el în mijlocul poporului; sau mergi oriunde este drept în ochii tăi să mergi“.
Şi căpetenia gărzii i-a dat hrană şi un dar şi i-a dat drumul.
Şi Ieremia a venit la Ghedalia, fiul lui Ahicam, la Miţpa, şi a locuit cu el printre poporul care rămăsese în ţară.
Şi toate căpeteniile oştirilor care erau în câmpii, ei şi oamenii lor, auzind că împăratul Babilonului îl pusese pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, peste ţară şi că-i încredinţase bărbaţi şi femei şi copii şi dintre săracii ţării, dintre cei care nu fuseseră deportaţi în Babilon, au venit la Ghedalia, la Miţpa: şi Ismael, fiul lui Netania, şi Iohanan şi Ionatan, fiii lui Careah, şi Seraia, fiul lui Tanhumet, şi fiii lui Efai netofatitul şi Iezania, fiul unui maacatit, ei şi oamenii lor. Şi Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, le-a jurat, lor şi oamenilor lor, zicând: „Nu vă temeţi să slujiţi caldeenilor; locuiţi în ţară şi slujiţi împăratului Babilonului şi vă va fi bine. 10 Şi eu, iată, voi locui în Miţpa, ca să stau înaintea caldeenilor care vor veni la noi. Dar voi strângeţi vin şi fructe de vară şi untdelemn şi puneţi în vasele voastre şi locuiţi în cetăţile voastre pe care le-aţi luat“.
11 Şi de asemenea toţi iudeii care erau în Moab şi printre fiii lui Amon şi în Edom şi care erau în toate ţările au auzit că împăratul Babilonului lăsase o rămăşiţă în Iuda şi că peste ei îl pusese pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan; 12 şi toţi iudeii s-au întors din toate locurile unde fuseseră împrăştiaţi şi au venit în ţara lui Iuda, la Ghedalia, la Miţpa şi au strâns vin şi foarte multe fructe de vară.
13 Şi Iohanan, fiul lui Careah, şi toate căpeteniile oştirilor care erau în câmpii au venit la Ghedalia la Miţpa şi i-au zis: 14 „Ştii în adevăr că Baalis, împăratul fiilor lui Amon, l-a trimis pe Ismael, fiul lui Netania, ca să te lovească de moarte?“ Dar Ghedalia, fiul lui Ahicam, nu i-a crezut.
15 Şi Iohanan, fiul lui Careah, i-a vorbit în ascuns lui Ghedalia la Miţpa, zicând: „Să mă duc, te rog, şi să-l lovesc pe Ismael, fiul lui Netania, şi nimeni nu va şti; de ce să-ţi ia el viaţa şi să fie împrăştiaţi toţi cei din Iuda care sunt adunaţi în jurul tău şi să piară rămăşiţa lui Iuda?“
16 Dar Ghedalia, fiul lui Ahicam, i-a zis lui Iohanan, fiul lui Careah: „Să nu faci lucrul acesta; pentru că tu vorbeşti neadevăr despre Ismael“.