15
În anul al douăzeci şi şaptelea al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început să împărăţească Azaria, fiul lui Amaţia, împăratul lui Iuda. Era în vârstă de şaisprezece ani când a început să împărăţească şi a împărăţit cincizeci şi doi de ani în Ierusalim. Şi numele mamei lui era Iecolia, din Ierusalim. Şi el a făcut ce era drept în ochii Domnului, după toate câte făcuse Amaţia, tatăl său. Totuşi înălţimile n-au fost îndepărtate; poporul încă jertfea şi ardea tămâie pe înălţimi.
Şi Domnul a lovit pe împărat şi a fost lepros până în ziua morţii lui; şi a locuit într-o casă de izolare. Şi Iotam, fiul împăratului, era peste treburile casei, judecând poporul ţării.
Şi celelalte fapte ale lui Azaria şi tot ce a făcut, nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? Şi Azaria a adormit cu părinţii săi şi l-au înmormântat cu părinţii săi în cetatea lui David; şi Iotam, fiul său, a împărăţit în locul său.
În anul al treizeci şi optulea al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să împărăţească în Samaria, peste Israel, Zaharia, fiul lui Ieroboam, şi a împărăţit şase luni. Şi a făcut rău în ochii Domnului, cum făcuseră părinţii lui; nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cu care a făcut pe Israel să păcătuiască.
10 Şi Şalum, fiul lui Iabeş, a uneltit împotriva lui şi l-a lovit în faţa poporului şi l-a omorât şi a împărăţit în locul său. 11 Şi celelalte fapte ale lui Zaharia, iată, sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel. 12 Acesta a fost cuvântul Domnului pe care-l spusese lui Iehu, zicând: „Fiii tăi vor şedea pe tronul lui Israel până la a patra generaţie“. Şi aşa a fost.
13 Şi Şalum, fiul lui Iabeş, a început să împărăţească în anul al treizeci şi nouălea al lui Ozia, împăratul lui Iuda; şi a împărăţit o lună de zile în Samaria. 14 Şi Menahem, fiul lui Gadi, s-a suit de la Tirţa şi a venit la Samaria şi a lovit pe Şalum, fiul lui Iabeş, în Samaria şi l-a ucis şi a împărăţit în locul său.
15 Şi celelalte fapte ale lui Şalum şi uneltirea pe care a făcut-o, iată, sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.
16 Atunci Menahem a bătut Tifsahul şi pe toţi cei care erau în el şi hotarele lui de la Tirţa, pentru că nu i-au deschis; şi l-a bătut şi a spintecat toate femeile din el care erau însărcinate.
17 În anul al treizeci şi nouălea al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să împărăţească Menahem, fiul lui Gadi, peste Israel, şi a împărăţit zece ani în Samaria. 18 Şi a făcut rău în ochii Domnului; în toate zilele lui, nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cu care a făcut pe Israel să păcătuiască.
19 Pul, împăratul Asiriei, a venit asupra ţării şi Menahem a dat lui Pul o mie de talanţi de argint, ca mâna lui să fie cu el, să întărească împărăţia în mâna sa. 20 Şi Menahem a scos argintul din Israel, de la toţi cei înstăriţi, cincizeci de sicli de argint de la fiecare om, ca să-i dea împăratului Asiriei. Şi împăratul Asiriei s-a întors şi n-a stat acolo în ţară.
21 Şi celelalte fapte ale lui Menahem şi tot ce a făcut, nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel? 22 Şi Menahem a adormit cu părinţii săi; şi Pecahia, fiul său, a împărăţit în locul său.
23 În anul al cincizecilea al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să împărăţească Pecahia, fiul lui Menahem, peste Israel, în Samaria, şi a împărăţit doi ani. 24 Şi a făcut rău în ochii Domnului; nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cu care a făcut pe Israel să păcătuiască. 25 Şi căpetenia sa, Pecah, fiul lui Remalia, a uneltit împotriva sa şi l-a lovit în Samaria, în palatul casei împărăteşti, cu Argob şi Arie; şi cu el erau cincizeci de oameni dintre galaadiţi: şi l-a ucis şi a împărăţit în locul său.
26 Şi celelalte fapte ale lui Pecahia şi tot ce a făcut, iată, sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.
27 În anul al cincizeci şi doilea al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să împărăţească Pecah, fiul lui Remalia, peste Israel, în Samaria, şi a împărăţit douăzeci de ani. 28 Şi a făcut rău în ochii Domnului; nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cu care a făcut pe Israel să păcătuiască.
29 În zilele lui Pecah, împăratul lui Israel, a venit Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, şi a luat Iionul şi Abel-Bet-Maaca şi Ianoahul şi Chedeşul şi Haţorul şi Galaadul şi Galileea, toată ţara lui Neftali, şi i-a deportat în Asiria. 30 Şi Osea, fiul lui Ela, a făcut o uneltire împotriva lui Pecah, fiul lui Remalia, şi l-a lovit şi l-a ucis; şi a împărăţit în locul său, în anul al douăzecilea al lui Iotam, fiul lui Ozia.
31 Şi celelalte fapte ale lui Pecah şi tot ce a făcut, iată, sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.
32 În anul al doilea al lui Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, a început să împărăţească Iotam, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda. 33 El era în vârstă de douăzeci şi cinci de ani când a început să împărăţească şi a împărăţit şaisprezece ani în Ierusalim. Şi numele mamei lui era Ieruşa, fiica lui Ţadoc. 34 Şi el a făcut ce era drept în ochii Domnului: a făcut după toate câte făcuse Ozia, tatăl său. 35 Totuşi înălţimile n-au fost îndepărtate; poporul încă jertfea şi ardea tămâie pe înălţimi. El a reconstruit Poarta de Sus a casei Domnului.
36 Şi celelalte fapte ale lui Iotam şi tot ce a făcut, nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? 37 În zilele acelea, Domnul a început să trimită asupra lui Iuda pe Reţin, împăratul Siriei, şi pe Pecah, fiul lui Remalia. 38 Şi Iotam a adormit cu părinţii săi şi a fost înmormântat cu părinţii săi în cetatea lui David, tatăl său. Şi Ahaz, fiul său, a împărăţit în locul său.