21
Şi Domnul a zis lui Moise: „Vorbeşte preoţilor – fiii lui Aaron – şi spune-le: «Nimeni să nu se facă necurat în poporul său pentru un mort, în afară de ruda lui de sânge: pentru mama sa sau pentru tatăl său sau pentru fiul său sau pentru fiica sa sau pentru fratele său sau pentru sora sa fecioară, care este lângă el, care n-a avut bărbat: pentru ea poate să se facă necurat. Cel care este căpetenie în poporul său să nu se facă necurat, profanându-se singur. Să nu-şi radă un loc pe cap şi să nu-şi tundă colţurile bărbii şi să nu-şi facă tăieturi în carne. Să fie sfinţi pentru Dumnezeul lor şi să nu profaneze Numele Dumnezeului lor; pentru că ei aduc jertfele prin foc ale Domnului, pâinea Dumnezeului lor: deci să fie sfinţi. Ei să nu-şi ia de soţie o femeie care este curvă sau dezonorată, nici să nu-şi ia pe una lăsată de soţul ei, pentru că el este sfânt pentru Dumnezeul său. Şi să-l socoteşti sfânt, pentru că el prezintă pâinea Dumnezeului tău; să-ţi fie sfânt, pentru că Eu, Domnul, care vă sfinţesc, sunt sfânt. Şi fiica unui preot, dacă se va profana prin curvie, profanează pe tatăl ei: să fie arsă cu foc. 10 Şi preotul care este mai mare decât fraţii săi, pe al cărui cap s-a turnat untdelemnul ungerii, şi care este consacrat pentru a purta veşmintele, să nu-şi descopere capul şi să nu-şi sfâşie veşmintele. 11 Şi să nu se apropie de nici un om mort şi să nu se facă necurat pentru tatăl său sau pentru mama sa. 12 Şi să nu iasă din sfântul locaş şi să nu profaneze locaşul sfânt al Dumnezeului său, deoarece consacrarea untdelemnului ungerii Dumnezeului său este peste el. Eu sunt Domnul. 13 Şi să-şi ia de soţie o fecioară. 14 Să nu ia o curvă, o văduvă sau una lăsată de bărbat sau o femeie dezonorată, ci să ia de soţie o fecioară din poporul său. 15 Şi să nu-şi profaneze sămânţa în poporul său, pentru că Eu sunt Domnul care-l sfinţeşte»“.
16 Şi Domnul a vorbit lui Moise şi a spus: 17 „Vorbeşte lui Aaron, zicând: «Nimeni din sămânţa ta, în generaţiile lor, care va avea un defect să nu se apropie să aducă pâinea Dumnezeului său. 18 Pentru ca nici un bărbat care va avea un defect să nu se apropie: un bărbat orb, sau şchiop, sau care are nasul turtit, sau cu un mădular mai lung decât celălalt, 19 sau un bărbat care este cu piciorul frânt, sau cu mâna frântă, 20 sau cocoşat, sau uscat, sau care are o pată în ochiul lui, sau are râie, sau pecingine, sau care are testiculele zdrobite, 21 nici un bărbat din sămânţa lui Aaron, preotul, care va avea un defect să nu se apropie să aducă jertfele prin foc ale Domnului; are un defect: să nu se apropie să prezinte pâinea Dumnezeului său. 22 Să mănânce pâinea Dumnezeului său din cele preasfinte şi din cele sfinte, 23 dar să nu intre dincolo de perdea şi să nu se apropie de altar, pentru că are un defect, ca să nu profaneze locaşurile Mele sfinte; pentru că Eu sunt Domnul care-i sfinţeşte»“. 24 Şi Moise a spus aceste lucruri lui Aaron şi fiilor lui şi tuturor fiilor lui Israel.