7
Vai de mine! Pentru că sunt ca după adunatul fructelor de vară, ca bobiţele rămase după culesul strugurilor. Nu este nici un ciorchine de mâncare, nici un fruct timpuriu pe care îl dorea sufletul meu.
Cel evlavios a pierit din ţară şi nu este nici unul drept printre oameni. Toţi pândesc să verse sânge; fiecare vânează pe fratele său cu o cursă.
Amândouă mâinile sunt pentru rău, ca să-l facă bine. Căpetenia cere şi judecătorul judecă pentru răsplată; şi cel mare îşi spune pofta cea rea a sufletului său: şi astfel ei merg mână-n mână.
Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine; cel mai drept este mai rău decât un gard de spini; ziua străjerilor tăi, cercetarea ta, a venit. Acum va fi uimirea lor.
Nu vă încredeţi într-un prieten, nu vă puneţi încrederea într-un prieten apropiat; păzeşte-ţi uşile gurii tale de cea care stă culcată la sânul tău.
Pentru că fiul îşi dezonorează tatăl, fiica se ridică împotriva mamei sale, nora împotriva soacrei sale; vrăjmaşii omului sunt oamenii din casa lui.
Dar eu voi privi spre Domnul, voi aştepta pe Dumnezeul mântuirii mele. Dumnezeul meu mă va auzi.
✡ Nu te bucura de mine, vrăjmaşa mea. Chiar dacă am căzut, mă voi ridica; dacă stau în întuneric, Domnul va fi o lumină pentru mine.
Voi suferi mânia Domnului, pentru că am păcătuit împotriva Lui, până când îmi va apăra cauza şi va face judecată pentru mine; El mă va scoate la lumină şi voi privi dreptatea Lui.
10 Şi vrăjmaşa mea va vedea aceasta şi va fi acoperită de ruşine, ea care-mi zicea: „Unde este Domnul Dumnezeul tău?“ Ochii mei o vor privi; acum ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe străzi.
11 ✡ În ziua când zidurile tale vor fi construite, în ziua aceea limita stabilită va fi dată înapoi.
12 În ziua aceea vor veni la tine din Asiria şi cetăţile Egiptului şi de la Maţor până la râu şi de la mare până la mare şi de la munte până la munte.
13 Dar ţara va fi pustiită, din cauza locuitorilor ei, pentru rodul faptelor lor.
14 ✡ Paşte cu toiagul Tău pe poporul Tău, turma moştenirii Tale, care locuieşte singuratică în pădure, în mijlocul Carmelului; să pască în Basan şi Galaad ca în zilele din vechime.
15 „Ca în zilele ieşirii tale din ţara Egiptului, le voi arăta lucruri minunate“.
16 Naţiunile vor vedea şi se vor ruşina pentru toată puterea lor. Vor pune mâna la gură şi urechile lor vor fi surde.
17 Vor linge ţărâna ca şarpele; ca târâtoarele pământului vor ieşi tremurând din locurile lor închise. Se vor întoarce cu frică la Domnul Dumnezeul nostru; şi se vor înspăimânta din cauza Ta.
18 ✡ Cine este Dumnezeu asemenea Ţie, care iartă nelegiuirea şi trece cu vederea fărădelegea rămăşiţei moştenirii Sale? El nu-Şi ţine mânia pentru totdeauna, pentru că Îi place îndurarea.
19 El va avea din nou milă de noi, va călca sub picioare nelegiuirile noastre; şi vei arunca toate păcatele lor în adâncurile mării.
20 Vei împlini lui Iacov adevărul, şi lui Avraam îndurarea, pe care le-ai jurat părinţilor noştri din zilele din vechime.