1 Şi au venit de cealaltă parte a mării, în ţinutul gadarenilor. 2 Şi îndată ce a ieşit din corabie, L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat, 3 care îşi avea locuinţa în morminte; şi nimeni nu putea să-l lege nici chiar cu lanţuri; 4 pentru că fusese deseori legat cu obezi şi cu lanţuri, şi lanţurile fuseseră rupte de el, şi obezile sfărâmate; şi nimeni nu putea să-l stăpânească. 5 Şi tot timpul, noapte şi zi, era în morminte şi în munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre. 6 Dar, văzându-L pe Isus de departe, a alergat şi I s-a închinat 7 şi, strigând cu glas tare, a spus: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiu al Dumnezeului celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu, nu mă chinui“. 8 Pentru că El îi spunea: „Ieşi din acest om, duh necurat!“ Şi îl întreba: „Care-ţi este numele?“ 9 Şi el I-a spus: „«Legiune» este numele meu, pentru că suntem mulţi“. 10 Şi L-a rugat mult să nu-i trimită afară din ţinut. 11 Şi acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci păscând. 12 Şi ei L-au rugat, spunând: „Trimite-ne în porci, ca să intrăm în ei!“ 13 Şi Isus le-a dat voie îndată. Şi duhurile necurate, ieşind, au intrat în porci şi turma s-a repezit de pe malul abrupt în mare (şi erau cam două mii) şi s-au înecat în mare. 14 Şi cei care îi păşteau au fugit şi au vestit în cetate şi în ţinut. Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat. 15 Şi ei au venit la Isus şi l-au văzut pe cel demonizat, care avusese legiunea, şezând îmbrăcat şi întreg la minte; şi s-au temut. 16 Şi cei care văzuseră acele lucruri le-au istorisit cum se întâmplase cu demonizatul şi despre porci. 17 Şi au început să-L roage să plece din ţinuturile lor. 18 Şi, pe când intra El în corabie, cel care fusese demonizat Îl ruga să fie cu El. 19 Dar Isus nu l-a lăsat, ci·i-a spus: „Du-te acasă, la ai tăi, şi spune-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine“. 20 Şi a plecat şi a început să vestească în Decapole tot ce îi făcuse Isus; şi toţi se minunau.
21 Şi, trecând Isus din nou cu corabia de cealaltă parte, o mare mulţime s-a adunat la El; şi El era lângă mare. 22 Şi, iată,·a venit unul din mai-marii sinagogii, cu numele Iair. Şi, văzându-L, a căzut la picioarele Lui; 23 şi L-a rugat mult, spunând: „Fetiţa mea este pe moarte; Te rog să vii şi să-Ţi pui mâinile peste ea, ca să se vindece şi să trăiască“. 24 Şi a plecat cu el; şi o mare mulţime Îl urma şi-L îmbulzea.
25 Şi o femeie care de doisprezece ani avea hemoragie 26 şi care suferise mult de la mulţi doctori şi cheltuise tot ce avea şi nu-i folosise la nimic, ba încă îi mergea mai rău, 27 auzind despre Isus, venind prin mulţime pe dinapoi, I-a atins haina. 28 Pentru că spunea: „Dacă voi atinge numai hainele Lui, voi fi vindecată“. 29 Şi îndată izvorul sângelui ei a secat şi a cunoscut în trupul ei că a fost vindecată de boală. 30 Şi îndată Isus, cunoscând în Sine că ieşise putere din El, întorcându-Se în mulţime, a spus: „Cine Mi-a atins hainele?“ 31 Şi ucenicii Săi I-au spus: „Vezi mulţimea care Te îmbulzeşte, şi spui: «Cine M-a atins?»“ 32 Şi El privea în jur, s-o vadă pe aceea care făcuse aceasta. 33 Dar femeia, temându-se şi tremurând, ştiind ce se petrecuse în ea, a venit şi a căzut înaintea Lui şi I-a spus tot adevărul. 34 Şi El i-a spus: „Fiică, credinţa ta te-a vindecat; mergi în pace şi fii vindecată de boala ta“.
35 Pe când vorbea El încă, vin unii de la mai-marele sinagogii, spunând: „Fiica ta a murit; pentru ce-L mai superi pe Învăţătorul?“ 36 Iar Isus, auzind cuvântul rostit,·i-a spus mai-marelui sinagogii: „Nu te teme; crede numai“. 37 Şi n-a lăsat pe nimeni să-L însoţească, decât pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui Iacov. 38 Şi a venit la casa mai-marelui sinagogii şi a văzut tulburare şi oameni plângând şi bocind mult. 39 Şi, intrând,·le-a spus: „Pentru ce faceţi tulburare şi plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme“. 40 Şi râdeau de El. Dar El, scoţându-i pe toţi afară, a luat cu Sine pe tatăl copilei şi pe mama ei şi pe cei care erau cu El şi·a intrat acolo unde era întinsă copila. 41 Şi, apucând mâna copilei,·i-a spus: „Talita cumi“, care tradus înseamnă: „Fetiţo, ridică-te îţi spun!“ 42 Şi îndată fetiţa s-a ridicat şi umbla, pentru că avea doisprezece ani. Şi s-au uimit cu mare uimire. 43 Şi El le-a poruncit cu tărie ca nimeni să nu ştie aceasta şi a spus să i se dea copilei să mănânce.