24
Şi Balaam a văzut că era bine în ochii Domnului să binecuvânteze pe Israel şi n-a mers, ca în alte dăţi, să-l întâmpine cu descântece, ci şi-a îndreptat faţa spre pustiu. Şi Balaam şi-a ridicat ochii şi l-a văzut pe Israel locuind în corturi, după seminţiile sale. Şi Duhul lui Dumnezeu a fost peste el. Şi şi-a rostit profeţia şi a spus:
„Balaam, fiul lui Beor, zice şi omul cu ochiul deschis zice,
el zice, cel care aude cuvintele lui Dumnezeu, care vede viziunea Celui Atotputernic, cel care cade cu faţa la pământ şi cel care are ochii deschişi:
«Ce frumoase sunt corturile tale, Iacove, şi locaşurile tale, Israele!
Ca văile se întind, ca grădinile pe malul râului,
ca pomii de aloe pe care i-a sădit Domnul, ca cedrii lângă ape!
Apa se va revărsa din găleţile ei şi sămânţa ei va fi în ape îmbelşugate.
Şi împăratul său va fi mai mare decât Agag şi împărăţia sa va fi înălţată.
Dumnezeu l-a scos din Egipt. Tăria Lui este ca a bivolului.
El va mânca naţiunile, pe vrăjmaşii lui, şi le va zdrobi oasele. Şi-i va străpunge cu săgeţile sale.
S-a plecat, s-a culcat ca un leu şi ca o leoaică; cine-l va ridica?
Cel care te binecuvântează pe tine, binecuvântat să fie, şi cel care te blestemă pe tine, blestemat să fie»“.
10 Atunci mânia lui Balac s-a aprins împotriva lui Balaam şi a bătut din palme; şi Balac i-a zis lui Balaam: „Te-am chemat să-i blestemi pe vrăjmaşii mei şi tu, iată, tot i-ai binecuvântat, de trei ori până acum! 11 Acum dar, fugi la locul tău. Am zis: «Te voi onora foarte mult». Şi, iată, Domnul te-a oprit de la onoare“. 12 Şi Balaam i-a zis lui Balac: „N-am vorbit eu şi solilor tăi pe care i-ai trimis la mine, zicând: 13 «De mi-ar da Balac casa lui plină de argint şi de aur, n-aş putea trece peste porunca Domnului, ca să fac bine sau rău din inima mea; ce va zice Domnul, aceea trebuie să spun»? 14 Şi acum, iată, mă duc la poporul meu; vino, îţi voi arăta ce va face poporul acesta poporului tău la sfârşitul zilelor“.
15 Şi el şi-a rostit profeţia şi a spus:
„Balaam, fiul lui Beor, zice şi omul cu ochiul deschis zice,
16 el zice, cel care aude cuvintele lui Dumnezeu, cel care cunoaşte ştiinţa Celui Preaînalt,
cel care vede viziunea Celui Atotputernic, cel care cade cu faţa la pământ şi cel care are ochii deschişi:
17 «Îl văd, dar nu acum; Îl privesc, dar nu de aproape.
O Stea va răsări din Iacov şi un Toiag de domnie se va ridica din Israel
şi va străpunge laturile Moabului şi va nimici pe toţi fiii zarvei.
18 Şi Edomul va fi o stăpânire, şi Seirul o stăpânire, ei, vrăjmaşii lui, şi Israel se va purta vitejeşte.
19 Şi Cel care va ieşi din Iacov va stăpâni şi va nimici ce rămâne din cetate»“.
20 Şi l-a văzut pe Amalec şi şi-a rostit profeţia şi a zis:
„Amalec era întâiul dintre naţiuni, dar sfârşitul lui va fi pieirea“.
21 Şi l-a văzut pe chenit şi şi-a rostit profeţia şi a zis:
„Locuinţa ta este tare şi ţi-ai aşezat cuibul în stâncă;
22 dar chenitul va fi nimicit, până te va lua captiv Asur“.
23 Şi şi-a rostit profeţia şi a zis:
„Vai! cine va trăi când va aşeza Dumnezeu aceste lucruri?
24 Şi vor veni corăbii din ţărmul Chitimului şi vor asupri pe Asur şi vor asupri pe Eber; şi va merge şi el la pieire“.
25 Şi Balaam s-a ridicat şi a mers şi s-a întors la locul său. Şi Balac a mers şi el pe calea sa.