28
Şi Domnul a vorbit lui Moise, zicând: „Porunceşte fiilor lui Israel şi spune-le: «Să luaţi seama să-Mi aduceţi la timpul hotărât darul Meu, pâinea Mea, pentru jertfele Mele prin foc, de mireasmă plăcută Mie».
Şi să le zici: «Aceasta este jertfa prin foc pe care o veţi aduce Domnului: doi miei de un an fără cusur, zi de zi, ca ardere-de-tot neîncetată. Să aduci un miel dimineaţa şi să aduci celălalt miel între cele două seri, şi a zecea parte dintr-o efă de floare a făinii, ca dar de mâncare, frământată cu a patra parte dintr-un hin de untdelemn bătut. Este o ardere-de-tot neîncetată, care a fost rânduită pe muntele Sinai, de mireasmă plăcută, o jertfă prin foc pentru Domnul. Şi darul ei de băutură să fie a patra parte dintr-un hin pentru un miel; să torni în sfântul locaş darul de băutură al unei băuturi tari pentru Domnul. Şi să pregăteşti al doilea miel între cele două seri; să-l aduci cu acelaşi dar de mâncare de dimineaţă şi cu acelaşi dar de băutură, ca jertfă prin foc, de mireasmă plăcută Domnului.
Şi, în ziua sabatului, să aduceţi doi miei de un an fără cusur şi două zecimi de floare a făinii frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare, şi darul său de băutură. 10 Aceasta este arderea-de-tot din sabat pentru fiecare sabat, în afară de arderea-de-tot neîncetată şi de darul său de băutură.
11 Şi, la începutul lunilor voastre, să aduceţi o ardere-de-tot Domnului: doi viţei tineri din cireadă şi un berbec şi şapte miei de un an fără cusur, 12 şi trei zecimi de floare a făinii, ca dar de mâncare, frământată cu untdelemn, pentru fiecare viţel, şi două zecimi de floare a făinii, ca dar de mâncare, frământată cu untdelemn, pentru fiecare berbec, şi o zecime de floare a făinii frământată cu untdelemn, 13 ca dar de mâncare, pentru fiecare miel: este o ardere-de-tot de mireasmă plăcută, o jertfă prin foc pentru Domnul; 14 şi darurile lor de băutură: jumătate de hin de vin pentru un viţel şi a treia parte dintr-un hin pentru un berbec şi a patra parte dintr-un hin pentru un miel. Aceasta este arderea-de-tot pentru fiecare lună în lunile anului. 15 Şi să se aducă Domnului un ied ca jertfă pentru păcat, în afară de arderea-de-tot neîncetată şi de darul ei de băutură.
16 Şi, în luna întâi, în ziua a paisprezecea a lunii, este Paştele Domnului. 17 Şi în ziua a cincisprezecea a lunii acesteia este sărbătoarea: şapte zile să se mănânce azime. 18 În ziua întâi să fie o adunare sfântă: să nu faceţi nici o muncă de slugă. 19 Şi să aduceţi o jertfă prin foc ca ardere-de-tot Domnului: doi viţei tineri din cireadă şi un berbec şi şapte miei de un an – să vă fie fără cusur – 20 şi darul lor de mâncare din floarea făinii frământată cu untdelemn; să aduceţi trei zecimi pentru un viţel şi două zecimi pentru un berbec; 21 să aduci o zecime pentru fiecare miel din cei şapte miei; 22 şi un ţap ca jertfă pentru păcat, spre a face ispăşire pentru voi. 23 Să aduceţi aceste lucruri în afară de arderea-de-tot de dimineaţă, care este arderea-de-tot neîncetată. 24 Să aduceţi aceste lucruri în fiecare zi, şapte zile, pâinea jertfei prin foc, de mireasmă plăcută Domnului; să se aducă pe lângă arderea-de-tot neîncetată şi darul său de băutură. 25 Şi, în ziua a şaptea, să aveţi o adunare sfântă; să nu faceţi nici o muncă de slugă.
26 Şi, în ziua celor dintâi roade, când aduceţi un dar de mâncare nou Domnului, la sărbătoarea Săptămânilor voastre, să aveţi o adunare sfântă; să nu faceţi nici o muncă de slugă. 27 Şi să aduceţi o ardere-de-tot ca mireasmă plăcută Domnului: doi viţei tineri din cireadă, un berbec şi şapte miei de un an; 28 şi darul lor de mâncare din floarea făinii frământată cu untdelemn, trei zecimi pentru un viţel, două zecimi pentru un berbec, 29 o zecime pentru fiecare miel din cei şapte miei; 30 un ţap dintre capre, spre a face ispăşire pentru voi. 31 Să le aduceţi în afară de arderea-de-tot neîncetată şi de darul său de mâncare – să vă fie fără cusur – şi darurile lor de băutură.