33
Acestea sunt popasurile fiilor lui Israel care au ieşit din ţara Egiptului, după oştirile lor, sub mâna lui Moise şi Aaron. Şi Moise a scris plecările lor, după popasurile lor după porunca Domnului; şi acestea sunt popasurile lor după plecările lor. Au plecat de la Ramses în luna întâi, în ziua a cincisprezecea a lunii întâi; a doua zi după Paşti, fiii lui Israel au ieşit cu mâna înălţată înaintea ochilor tuturor egiptenilor. Şi egiptenii înmormântau pe toţi întâii-născuţi, pe care Domnul îi lovise dintre ei, şi Domnul a făcut judecăţi chiar şi asupra dumnezeilor lor. Şi fiii lui Israel au plecat de la Ramses şi au aşezat tabăra la Sucot. Şi au plecat de la Sucot şi au aşezat tabăra la Etam, care este la marginea pustiului. Şi au plecat de la Etam şi s-au întors înapoi la Pi-Hahirot, care este în dreptul Baal-Ţefonului, şi au aşezat tabăra înaintea Migdolului. Şi au plecat de la Pi-Hahirot şi au trecut prin mijlocul mării în pustiu şi au mers cale de trei zile în pustiul Etamului şi au aşezat tabăra la Mara. Şi au plecat de la Mara şi au venit la Elim; şi în Elim erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de palmieri şi au aşezat tabăra acolo. 10 Şi au plecat de la Elim şi au aşezat tabăra lângă Marea Roşie. 11 Şi au plecat de la Marea Roşie şi au aşezat tabăra în pustiul Sin. 12 Şi au plecat din pustiul Sin şi au aşezat tabăra în Dofca. 13 Şi au plecat de la Dofca şi au aşezat tabăra în Aluş. 14 Şi au plecat de la Aluş şi au aşezat tabăra la Refidim, unde nu era apă pentru popor să bea. 15 Şi au plecat de la Refidim şi au aşezat tabăra în pustiul Sinai. 16 Şi au plecat din pustiul Sinai şi au aşezat tabăra la Chibrot-Hataava. 17 Şi au plecat de la Chibrot-Hataava şi au aşezat tabăra la Haţerot. 18 Şi au plecat de la Haţerot şi au aşezat tabăra la Ritma. 19 Şi au plecat de la Ritma şi au aşezat tabăra în Rimon-Pereţ. 20 Şi au plecat de la Rimon-Pereţ şi au aşezat tabăra în Libna. 21 Şi au plecat de la Libna şi au aşezat tabăra în Risa. 22 Şi au plecat de la Risa şi au aşezat tabăra în Chehelata. 23 Şi au plecat de la Chehelata şi au aşezat tabăra lângă Muntele Şafer. 24 Şi au plecat de la Muntele Şafer şi au aşezat tabăra în Harada. 25 Şi au plecat de la Harada şi au aşezat tabăra în Machelot. 26 Şi au plecat de la Machelot şi au aşezat tabăra la Tahat. 27 Şi au plecat de la Tahat şi au aşezat tabăra în Tarah. 28 Şi au plecat de la Tarah şi au aşezat tabăra în Mitca. 29 Şi au plecat de la Mitca şi au aşezat tabăra în Haşmona. 30 Şi au plecat de la Haşmona şi au aşezat tabăra la Moserot. 31 Şi au plecat de la Moserot şi au aşezat tabăra în Bene-Iaacan. 32 Şi au plecat de la Bene-Iaacan şi au aşezat tabăra în Hor-Ghidgad. 33 Şi au plecat de la Hor-Ghidgad şi au aşezat tabăra la Iotbata. 34 Şi au plecat de la Iotbata şi au aşezat tabăra în Abrona. 35 Şi au plecat de la Abro-na şi au aşezat tabăra în Eţion-Gheber. 36 Şi au plecat de la Eţion-Gheber şi au aşezat tabăra în pustiul Ţin, care este Cades. 37 Şi au plecat de la Cades şi au aşezat tabăra la Muntele Hor, la hotarul ţării Edomului.
38 Şi preotul Aaron s-a suit pe Muntele Hor, după porunca Domnului, şi a murit acolo, în anul al patruzecilea, după ce ieşiseră fiii lui Israel din ţara Egiptului, în luna a cincea, la întâi ale lunii. 39 Şi Aaron era de o sută douăzeci şi trei de ani când a murit pe Muntele Hor. 40 Şi canaanitul, împăratul Aradului, care locuia la sud, în ţara Canaanului, a auzit de venirea fiilor lui Israel. 41 Şi au plecat de la Muntele Hor şi au aşezat tabăra în Ţalmona. 42 Şi au plecat de la Ţalmona şi au aşezat tabăra în Punon. 43 Şi au plecat de la Punon şi au aşezat tabăra în Obot. 44 Şi au plecat de la Obot şi au aşezat tabăra în Iie-Abarim, la hotarul Moabului. 45 Şi au plecat de la Iie-Abarim şi au aşezat tabăra în Dibon-Gad. 46 Şi au plecat de la Dibon-Gad şi au aşezat tabăra în Almon-Diblataim. 47 Şi au plecat de la Almon-Diblataim şi au aşezat tabăra în Munţii Abarim, în faţa lui Nebo. 48 Şi au plecat de la Munţii Abarim şi au aşezat tabăra în câmpiile Moabului, lângă Iordan, la Ierihon. 49 Şi au aşezat tabăra lângă Iordan, de la Bet-Ieşimot până la Abel-Sitim, în câmpiile Moabului.
50 Şi Domnul a vorbit lui Moise în câmpiile Moabului, lângă Iordan, la Ierihon, zicând: 51 „Vorbeşte fiilor lui Israel şi spune-le: «După ce veţi trece Iordanul în ţara Canaanului, 52 să alungaţi pe toţi locuitorii ţării dinaintea voastră şi să distrugeţi toate chipurile lor şi să distrugeţi chipurile turnate ale lor şi să pustiiţi toate înălţimile lor. 53 Şi să puneţi stăpânire pe ţară şi să locuiţi în ea, pentru că vouă v-am dat ţara, ca s-o stăpâniţi. 54 Şi să luaţi ţara de moştenire prin sorţ, după familiile voastre: celor mai mulţi să le daţi mai multă moştenire şi celor mai puţini să le daţi mai puţină moştenire; unde-i va cădea sorţul, acolo să fie partea fiecăruia; să vă luaţi moştenirea după seminţiile părinţilor voştri. 55 Dar, dacă nu veţi alunga pe locuitorii ţării dinaintea voastră, aceia pe care îi veţi lăsa dintre ei vă vor fi spini în ochi şi ghimpi în coaste şi vă vor asupri în ţara în care veţi locui. 56 Şi va fi aşa: vă voi face aşa cum am gândit să le fac lor»“.