5
Pleacă-Ţi urechea la cuvintele mele, Doamne; ia aminte la suspinul meu.
Ascultă glasul strigătului meu, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, pentru că Ţie mă rog.
Doamne, dimineaţa vei auzi glasul meu; dimineaţa mă voi îndrepta spre Tine şi voi aştepta.
Pentru că Tu nu eşti un Dumnezeu căruia să-I placă răutatea. Cel rău nu va locui cu Tine.
Cei trufaşi nu vor rămâne înaintea ochilor Tăi; Tu-i urăşti pe toţi lucrătorii nelegiuirii.
Tu vei face să piară cei care vorbesc minciuni. Pe omul sângelui şi înşelător, Domnul îl urăşte.
Dar eu, în belşugul bunătăţii Tale, voi intra în casa Ta; mă voi închina înaintea templului sfinţeniei Tale, în temere de Tine.
Doamne, condu-mă în dreptatea Ta, din cauza vrăjmaşilor mei; netezeşte calea Ta înaintea mea.
Pentru că nu este nimic adevărat în gura lor; lăuntrul lor este stricăciune, gâtlejul lor este un mormânt deschis, cu limba lor linguşesc.
10 Să fie vinovaţi, Dumnezeule, să cadă prin propriile lor planuri; alungă-i din cauza mulţimii fărădelegilor lor, pentru că s-au răzvrătit împotriva Ta.
11 Şi toţi cei care se încred în Tine se vor bucura: vor cânta de bucurie întotdeauna şi Tu îi vei ocroti; şi cei care iubesc Numele Tău se vor veseli în Tine.
12 Pentru că Tu, Doamne, îl vei binecuvânta pe cel drept, ca un scut îl vei înconjura cu bunăvoinţă.