60
Dumnezeule, ne-ai respins, ne-ai împrăştiat, Te-ai mâniat; întoarce-ne iarăşi!
Ai cutremurat pământul, l-ai despicat; repară-i spărturile, pentru că se clatină.
Ai făcut pe poporul Tău să vadă greul, ne-ai făcut să bem vin ameţitor.
✡ Ai dat un steag celor care se tem de Tine, ca să-l înalţe pentru adevăr. Oprire.
Pentru ca preaiubiţii Tăi să fie scăpaţi, mântuieşte cu dreapta Ta şi răspunde-mi!
✡ Dumnezeu a vorbit în sfinţenia Sa: „Mă voi bucura mult, voi împărţi Sihemul şi voi măsura valea Sucot.
Al Meu este Galaadul şi al meu Manase; şi Efraim este tăria capului Meu; Iuda este legiuitorul Meu;
Moab este ligheanul în care Mă spăl; asupra Edomului Îmi arunc sandaua; Filistia, scoate strigăte de bucurie pentru mine!
✡ Cine mă va conduce în cetatea cea tare? Cine mă va duce până la Edom?
10 Nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai respins? Şi nu ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre?
11 Dă-ne ajutor împotriva vrăjmaşului, pentru că zadarnic este ajutorul omului.
12 Cu Dumnezeu vom face fapte mari şi El va călca în picioare pe vrăjmaşii noştri.