66
Strigaţi de bucurie către Dumnezeu, tot pământul!
Cântaţi gloria Numelui Său! Faceţi glorioasă lauda Lui!
Spuneţi lui Dumnezeu: „Cât de înfricoşătoare sunt lucrările Tale! Din cauza mărimii puterii Tale, vrăjmaşii Tăi Te linguşesc.
Tot pământul Ţi se va închina şi-Ţi va cânta psalmi; va cânta psalmi Numelui Tău“. Oprire.
Veniţi şi vedeţi lucrările lui Dumnezeu. El este înfricoşător în faptele Sale faţă de fiii oamenilor.
El a prefăcut marea în uscat; au trecut fluviul cu piciorul; acolo ne-am bucurat în El.
El stăpâneşte prin puterea Sa pentru totdeauna. Ochii Săi urmăresc naţiunile, ca să nu se înalţe cei răzvrătiţi. Oprire.
✡ Binecuvântaţi, popoare, pe Dumnezeul nostru şi faceţi să se audă glasul laudei Sale,
El, care ne-a păstrat sufletul în viaţă şi n-a îngăduit să ni se clatine piciorul.
10 Pentru că Tu, Dumnezeule, ne-ai încercat; ne-ai încercat cum se încearcă argintul;
11 ne-ai adus în laţ, ai pus o greutate copleşitoare pe rărunchii noştri;
12 ai lăsat oamenii să treacă peste capul nostru; am trecut prin foc şi prin apă şi ne-ai adus la un loc de belşug.
13 ✡ Voi intra în casa Ta cu arderi-de-tot, îmi voi împlini jurămintele faţă de Tine,
14 ce au promis buzele mele şi ce a vorbit gura mea în necazul meu.
15 Îţi voi aduce animale grase ca arderi-de-tot, cu tămâia berbecilor; Îţi voi jertfi tauri cu ţapi. Oprire.
16 ✡ Veniţi, ascultaţi, toţi cei care vă temeţi de Dumnezeu, şi voi spune ce a făcut El pentru sufletul meu.
17 Am strigat cu gura mea către El şi El a fost înălţat prin limba mea.
18 Dacă aş fi privit nelegiuirea în inima mea, Domnul nu m-ar fi auzit:
19 totuşi Dumnezeu a auzit, a fost atent la glasul rugăciunii mele.
20 Binecuvântat să fie Dumnezeu, care n-a respins rugăciunea mea, nici bunătatea Sa de la mine!