73
În adevăr, Dumnezeu este bun faţă de Israel, faţă de cei cu inima curată.
✡ Şi pentru mine, puţin a lipsit ca să-mi alunece picioarele; aproape gata să-mi alunece paşii;
pentru că îi invidiam pe cei aroganţi, văzând prosperitatea celor răi.
Pentru că n-au tulburări până la moartea lor şi trupul lor este sănătos.
Nu au parte de necazuri omeneşti şi nu sunt loviţi ca oamenii.
De aceea mândria le este ca un colier, violenţa îi acoperă ca un veşmânt;
le ies ochii de grăsime; depăşesc imaginaţiile inimii lor:
batjocoresc şi vorbesc cu răutate de asuprire; vorbesc de sus,
îşi înalţă gura până la ceruri şi limba lor cutreieră pământul.
10 De aceea poporul lui se întoarce spre ei şi li se toarnă apă din belşug,
11 şi ei spun: „Cum va cunoaşte Dumnezeu? şi este cunoştinţă la Cel Preaînalt?“
12 Iată, aceştia sunt cei răi şi ei prosperă în lume, îşi adună bogăţii.
13 ✡ În adevăr, în zadar mi-am curăţit inima şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie:
14 pentru că am fost lovit toată ziua şi pedepsit în fiecare dimineaţă.
15 Dacă aş fi zis: „Voi vorbi astfel“, iată, aş fi fost necredincios generaţiei fiilor Tăi.
16 Când m-am gândit să înţeleg aceasta, a fost o muncă grea în ochii mei,
17 până am intrat în locaşurile sfinte ale lui Dumnezeu: atunci am înţeles sfârşitul lor.
18 În adevăr, îi pui în locuri alunecoase, îi faci să cadă în ruine.
19 Cum sunt distruşi într-o clipă! Sunt sfârşiţi, mistuiţi de spaime.
20 Ca un vis la deşteptare, Doamne, le vei dispreţui chipul când Te vei trezi.
21 ✡ Când mi se frământa inima şi mă chinuiam înăuntrul meu,
22 eram prost şi nu ştiam, eram ca o fiară înaintea Ta.
23 Dar eu sunt întotdeauna cu Tine: Tu m-ai apucat de mâna dreaptă,
24 mă vei călăuzi cu sfatul Tău şi, după aceea, mă vei primi în glorie.
25 Pe cine am eu în ceruri? Şi n-am avut plăcere pe pământ decât în Tine.
26 Carnea mea şi inima mea se topesc; Dumnezeu este stânca inimii mele şi partea mea pentru totdeauna.
27 ✡ Pentru că, iată, cei care sunt departe de Tine vor pieri; Tu îi vei nimici pe toţi cei care curvesc abătându-se de la Tine.
28 Dar pentru mine este bine să mă apropii de Dumnezeu: mi-am pus încrederea în Domnul Dumnezeu, ca să istorisesc toate faptele Tale.