23
Şi, în anul al şaptelea, Iehoiada s-a întărit şi a făcut legământ cu căpeteniile peste sute, Azaria fiul lui Ieroham, şi Ismael fiul lui Iohanan, şi Azaria fiul lui Obed, Maaseia fiul lui Adaia, şi Elişafat fiul lui Zicri. Şi au mers prin Iuda şi au adunat pe leviţii din toate cetăţile lui Iuda şi pe capii părinteşti ai lui Israel şi au venit la Ierusalim. Şi toată adunarea a făcut legământ cu împăratul în casa lui Dumnezeu. Şi le-a zis: „Iată, fiul împăratului va împărăţi, cum a zis Domnul despre fiii lui David. Acesta este lucrul pe care-l veţi face: o treime din voi, care intră de pază în sabat, dintre preoţi şi dintre leviţi, să fie uşieri; şi o treime să fie la casa împăratului; şi o treime la Poarta Temeliei; şi tot poporul să fie în curţile casei Domnului. Şi nimeni să nu intre în casa Domnului, decât preoţii şi aceia dintre leviţi care fac slujba; ei să intre, pentru că sunt sfinţi. Dar tot poporul să păzească cele de păzit ale Domnului. Şi leviţii să înconjoare pe împărat de jur-împrejur, fiecare cu armele sale în mână; şi cel care va intra în casă să fie omorât; şi voi să fiţi cu împăratul când intră şi când iese“.
Şi leviţii şi tot Iuda au făcut după toate câte poruncise preotul Iehoiada; şi fiecare şi-a luat oamenii lui, pe cei care urmau să intre de pază în sabat cu cei care urmau să iasă în sabat, pentru că preotul Iehoiada nu dăduse drumul cetelor. Şi preotul Iehoiada a dat căpeteniilor peste sute suliţele şi scuturile mari şi scuturile mici ale împăratului David, care erau în casa lui Dumnezeu. 10 Şi a pus tot poporul, pe fiecare cu suliţa sa în mână, de la latura dreaptă a casei până la latura stângă a casei, spre altar şi spre casă, de jur-împrejur, lângă împărat.
11 Şi l-au scos pe fiul împăratului şi i-au pus coroana şi i-au dat mărturia şi l-au făcut împărat. Şi Iehoiada şi fiii săi l-au uns şi au zis: „Trăiască împăratul!“
12 Şi Atalia a auzit glasul poporului care alerga şi lăuda pe împărat şi a venit la popor în casa Domnului. 13 Şi s-a uitat şi, iată, împăratul stătea lângă stâlpul său la intrare şi căpeteniile şi trâmbiţaşii lângă împărat; şi tot poporul ţării se bucura şi suna din trâmbiţe; şi cântăreţii, cu instrumente muzicale, conduceau cântarea de laudă. Şi Atalia şi-a sfâşiat hainele şi a strigat: „Trădare! Trădare!“
14 Şi preotul Iehoiada a scos pe căpeteniile peste sute, care erau puse peste oştire, şi le-a zis: „Scoateţi-o din rânduri şi cel care o va urma să fie ucis cu sabia“. Pentru că preotul a zis: „Să n-o ucideţi în casa Domnului“. 15 Şi i-au făcut loc şi a mers prin intrarea Porţii Cailor la casa împăratului: şi au omorât-o acolo.
16 Şi Iehoiada a făcut un legământ între sine şi tot poporul şi împărat, că vor fi poporul Domnului. 17 Şi tot poporul a intrat în casa lui Baal şi au dărâmat-o şi au sfărâmat altarele lui şi chipurile lui şi l-au ucis pe Matan, preotul lui Baal, înaintea altarelor.
18 Şi Iehoiada a rânduit slujbele casei Domnului sub mâna preoţilor, leviţilor, pe care îi pusese David în cete peste casa Domnului, ca să aducă arderile-de-tot ale Domnului, cum este scris în legea lui Moise, cu bucurie şi cu cântări, după rânduiala lui David. 19 Şi a pus pe uşieri la porţile casei Domnului, ca să nu intre nici un om necurat prin vreun lucru.
20 Şi a luat pe căpeteniile peste sute şi pe mai-marii şi pe conducătorii poporului şi pe tot poporul ţării şi a coborât pe împărat din casa Domnului şi au mers prin Poarta de Sus la casa împăratului şi au aşezat pe împărat pe tronul împărăţiei. 21 Şi tot poporul ţării s-a bucurat şi cetatea era liniştită; şi pe Atalia o omorâseră cu sabia.