34
Iosia era în vârstă de opt ani când a început să împărăţească şi a împărăţit treizeci şi unu de ani în Ierusalim. Şi a făcut ce era drept în ochii Domnului şi a umblat în căile lui David, tatăl său, şi nu s-a abătut nici la dreapta, nici la stânga.
Şi, în anul al optulea al împărăţiei sale, fiind încă tânăr, a început să-L caute pe Dumnezeul lui David, tatăl său. Şi, în al doisprezecelea an, a început să cureţe Iuda şi Ierusalimul de înălţimi, şi de aşere, şi de chipuri cioplite şi turnate. Şi au dărâmat înaintea feţei lui altarele baalilor; şi el a tăiat în bucăţi stâlpii soarelui care erau sus, deasupra lor; şi a sfărâmat în bucăţi aşerele şi chipurile cioplite şi turnate şi le-a prefăcut în pulbere şi au presărat-o pe mormintele acelora care le jertfiseră. Şi a ars oasele preoţilor pe altarele lor şi a curăţit Iuda şi Ierusalimul. Şi în cetăţile lui Manase şi ale lui Efraim şi ale lui Simeon, chiar până la Neftali, în ruinele lor de jur-împrejur, a dărâmat altarele şi a sfărâmat în pulbere aşerele şi chipurile cioplite şi a tăiat în bucăţi toţi stâlpii soarelui în toată ţara lui Israel; şi s-a întors la Ierusalim.
Şi, în anul al optsprezecelea al împărăţiei sale, când a curăţit ţara şi casa, a trimis pe Şafan, fiul lui Aţalia, şi pe Maaseia, căpetenia cetăţii, şi pe Ioah, fiul lui Ioahaz, cronicarul, ca să repare casa Domnului Dumnezeului său.
Şi au venit la Hilchia, marele preot, şi au dat banii care se aduseseră în casa lui Dumnezeu, pe care-i strânseseră leviţii, uşierii, din mâna lui Manase şi a lui Efraim, şi de la toată rămăşiţa lui Israel, şi de la tot Iuda şi Beniamin, şi de la locuitorii Ierusalimului. 10 Şi i-au dat în mâna celor care făceau lucrarea, a celor care supravegheau casa Domnului; şi aceştia i-au dat celor care făceau lucrarea, care lucrau în casa Domnului pentru refacerea şi repararea casei. 11 I-au dat tâmplarilor şi constructorilor, ca să cumpere piatră cioplită şi lemn pentru îmbinări şi ca să facă grinzi pentru casele pe care le stricaseră împăraţii lui Iuda.
12 Şi oamenii făceau cu credincioşie lucrarea. Şi peste ei erau rânduiţi Iahat şi Obadia, leviţi dintre fiii lui Merari, şi Zaharia şi Meşulam, dintre fiii chehatiţilor, ca să supravegheze; şi toţi leviţii erau destoinici în instrumentele muzicale. 13 Şi ei erau peste purtătorii de poveri şi erau supraveghetori peste toţi cei care lucrau în orice fel de slujbă; şi scriitori şi supraveghetori şi uşieri erau dintre leviţi.
14 Şi, pe când scoteau banii care fuseseră aduşi în casa Domnului, Hilchia, preotul, a găsit cartea legii Domnului, dată prin mâna lui Moise. 15 Şi Hilchia a răspuns şi a zis scriitorului Şafan: „Am găsit cartea legii în casa Domnului“. Şi Hilchia i-a dat lui Şafan cartea.
16 Şi Şafan a adus cartea la împărat; şi a adus şi cuvânt împăratului, zicând: „Tot ce s-a dat în mâna slujitorilor tăi, ei fac; 17 şi au vărsat toţi banii care s-au găsit în casa Domnului şi i-au dat în mâna supraveghetorilor şi în mâna celor care fac lucrarea“. 18 Şi scriitorul Şafan l-a informat pe împărat, zicând: „Preotul Hilchia mi-a dat o carte“. Şi Şafan a citit din ea înaintea împăratului.
19 Şi a fost aşa: când a auzit împăratul cuvintele legii, şi-a sfâşiat hainele. 20 Şi împăratul a poruncit lui Hilchia şi lui Ahicam, fiul lui Şafan, şi lui Abdon, fiul lui Mica, şi scriitorului Şafan, şi lui Asaia, slujitorul împăratului, zicând: 21 „Duceţi-vă şi întrebaţi pe Domnul pentru mine şi pentru rămăşiţa din Israel şi din Iuda, cu privire la cuvintele cărţii care s-a găsit: pentru că mare este mânia Domnului care s-a vărsat asupra noastră, pentru că părinţii noştri n-au ţinut cuvântul Domnului, ca să facă după toate cele scrise în cartea aceasta.
22 Şi Hilchia şi oamenii împăratului au mers la profetesa Hulda, soţia lui Şalum, fiul lui Tochehat, fiul lui Hasra, păzitorul hainelor (şi ea locuia în Ierusalim, în cartierul al doilea); şi i-au vorbit de acestea.
23 Şi ea le-a zis: „Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: «Spuneţi omului care v-a trimis la mine: 24 Aşa zice Domnul: «Iată, voi aduce nenorocire asupra locului acestuia şi asupra locuitorilor săi: toate blestemele scrise în cartea care s-a citit înaintea împăratului lui Iuda. 25 Pentru că M-au părăsit şi au ars tămâie altor dumnezei, ca să Mă provoace la mânie prin toate lucrările mâinilor lor, şi mânia Mea se va vărsa asupra locului acestuia şi nu se va stinge». 26 Iar împăratului lui Iuda care v-a trimis să întrebaţi pe Domnul, să-i spuneţi astfel: «Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel cu privire la cuvintele pe care le-ai auzit: 27 «Pentru că inima ta a fost simţitoare şi te-ai smerit înaintea lui Dumnezeu când ai auzit cuvintele Sale împotriva locului acestuia şi împotriva locuitorilor săi şi pentru că te-ai smerit înaintea Mea şi ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns înaintea Mea, te-am ascultat şi Eu», zice Domnul. 28 «Iată, te voi adăuga la părinţii tăi şi vei fi strâns în mormântul tău în pace şi ochii tăi nu vor vedea toată nenorocirea pe care o voi aduce asupra locului acestuia şi asupra locuitorilor săi»“.
Şi au adus din nou răspuns împăratului.
29 Şi împăratul a trimis şi a adunat pe toţi bătrânii lui Iuda şi ai Ierusalimului. 30 Şi împăratul s-a suit la casa Domnului, şi toţi bărbaţii lui Iuda, şi locuitorii Ierusalimului, şi preoţii, şi leviţii, şi tot poporul, de la mare până la mic; şi a citit în auzul lor toate cuvintele cărţii legământului care se găsise în casa Domnului. 31 Şi împăratul a stat lângă stâlpul său şi a făcut un legământ înaintea Domnului, că-L va urma pe Domnul şi va păzi poruncile Lui şi mărturiile Lui şi rânduielile Lui, cu toată inima sa şi cu tot sufletul său, pentru a împlini cuvintele legământului care sunt scrise în cartea aceasta. 32 Şi a făcut ca toţi cei care se găseau în Ierusalim şi în Beniamin să intre în legământ; şi locuitorii Ierusalimului au făcut după legământul lui Dumnezeu, Dumnezeul părinţilor lor.
33 Şi Iosia a îndepărtat toate urâciunile din toate ţările care erau ale fiilor lui Israel şi a făcut ca toţi care se aflau în Israel să slujească Domnului Dumnezeului lor. În toate zilele lui nu s-au abătut de la Domnul Dumnezeul părinţilor lor.