1 Deci ce vom spune că a găsit, după carne, Avraam, tatăl nostru? 2 Pentru că, dacă Avraam a fost îndreptăţit din fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. 3 Pentru că, ce spune Scriptura? „Şi Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi i s-a socotit ca dreptate“. 4 Însă celui care lucrează, plata nu i se socoteşte după har, ci după datorie; 5 dar celui care nu lucrează, ci crede în Cel care-l îndreptăţeşte pe cel neevlavios, credinţa lui i se socoteşte ca dreptate. 6 După cum şi David vorbeşte despre fericirea omului căruia Dumnezeu îi socoteşte dreptatea fără fapte: 7 „Ferice de cei ale căror nelegiuiri au fost iertate şi ale căror păcate au fost acoperite. 8 Ferice de omul căruia Domnul nicidecum nu-i va socoti păcatul!“
9 Deci această fericire este pentru circumcizie sau şi pentru necircumcizie? Pentru că spunem că lui Avraam credinţa „i s-a socotit ca dreptate“. 10 Deci cum i s-a socotit? Când era el în circumcizie, sau în necircumcizie? Nu în circumcizie, ci în necircumcizie. 11 Şi a primit semnul circumciziei, ca pecete a dreptăţii credinţei, pe care o avea fiind în necircumcizie, ca el să fie tată al tuturor celor care cred, fiind în necircumcizie, spre a li se socoti şi lor dreptate, 12 şi tată al circumciziei, pentru aceia care nu numai că sunt din circumcizie, dar şi umblă pe urmele credinţei tatălui nostru Avraam, când era în necircumcizie.
13 Pentru că nu prin lege a fost făcută promisiunea către Avraam sau către sămânţa lui, că el va fi moştenitor al lumii, ci prin dreptatea credinţei. 14 Pentru că, dacă cei care sunt din lege sunt moştenitori, credinţa este făcută zadarnică şi promisiunea este desfiinţată. 15 Pentru că legea lucrează mânie; dar, unde nu este lege, nu este nici călcare de lege. 16 De aceea ea este din credinţă, ca să fie potrivit harului, pentru ca promisiunea să fie sigură pentru toată sămânţa, nu numai pentru aceea din lege, ci şi pentru aceea din credinţa lui Avraam, care este tată al nostru, al tuturor 17 (după cum este scris: „Te-am rânduit tată al multor naţiuni“) înaintea lui Dumnezeu, pe care L-a crezut, care dă viaţă celor morţi şi cheamă cele care nu sunt ca şi cum ar fi; 18 el, împotriva speranţei, a crezut cu speranţă, ca să devină tată al multor naţiuni, potrivit cu ceea ce s-a spus: „Aşa va fi sămânţa ta“; 19 şi, nefiind slab în credinţă, nu s-a uitat la propriul său trup, deja neputincios, având aproape o sută de ani, şi nici la pântecele ca şi mort al Sarei, 20 şi nu s-a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci a fost întărit prin credinţă, dând glorie lui Dumnezeu 21 şi fiind deplin convins că, ceea ce a promis, El poate să şi facă; de aceea, 22 aceasta i s-a şi socotit ca dreptate. 23 Şi nu s-a scris numai pentru el că i s-a socotit, 24 ci şi pentru noi, cărora ni se va socoti, cei care credem în Cel care L-a înviat dintre morţi pe Isus, Domnul nostru, 25 care a fost dat pentru greşelile noastre şi a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră.