15
Şi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri, având şapte plăgi, cele din urmă; pentru că în ele este împlinită mânia lui Dumnezeu.
Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc, şi pe învingătorii fiarei şi ai chipului ei şi ai numărului numelui ei stând pe marea de sticlă, având harfe ale lui Dumnezeu. Şi ·cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului, spunând: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne, Dumnezeule Atotputernic! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al naţiunilor! Cine nu se va teme, Doamne, şi nu va glorifica Numele Tău? pentru că numai Tu eşti sfânt; pentru că toate naţiunile vor veni şi se vor închina înaintea Ta; pentru că faptele Tale drepte au fost arătate!“
Şi după acestea am văzut: şi s-a deschis templul cortului mărturiei în cer; şi cei şapte îngeri, având cele şapte plăgi, au ieşit din templu îmbrăcaţi în in curat, strălucitor şi încinşi peste piepturi cu brâie de aur. Şi una din cele patru făpturi vii le-a dat celor şapte îngeri şapte potire de aur pline cu mânia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor. Şi templul s-a umplut de fum, din gloria lui Dumnezeu şi din puterea Lui, şi nimeni nu putea intra în templu, până când cele şapte plăgi ale celor şapte îngeri au fost împlinite.