17
Şi unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte potire, a venit şi a vorbit cu mine, spunând: „Vino aici; îţi voi arăta sentinţa curvei celei mari, care şade pe apele cele multe, cu care au curvit împăraţii pământului; şi cei care locuiesc pe pământ au fost îmbătaţi de vinul curviei ei!“ Şi m-a dus în duh într-un pustiu; şi am văzut o femeie stând pe o fiară stacojie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne. Şi femeia era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, şi împodobită cu aur şi pietre preţioase şi perle, având în mâna ei un pahar de aur, plin de urâciuni şi de necurăţiile curviei ei; şi pe fruntea ei avea scris un nume: „Taină, Babilonul cel mare, mama curvelor şi a urâciunilor pământului“. Şi am văzut femeia îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele martorilor lui Isus. Şi, văzând-o, m-am minunat cu mare uimire. Şi îngerul mi-a spus: „Pentru ce te-ai minunat? Eu îţi voi spune taina femeii şi a fiarei care o poartă, care are cele şapte capete şi cele zece coarne. Fiara pe care ai văzut-o era şi nu este şi urmează să se ridice din Adânc şi să meargă la pieire; şi cei care locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor minuna văzând fiara că era, dar nu este, şi va veni. Aici este mintea care are înţelepciune: cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care şade femeia. 10 Şi sunt şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt nu a venit încă; iar când va veni, trebuie să rămână puţin. 11 Şi fiara care era şi nu este, ea, de asemenea, este un al optulea şi este dintre cei şapte şi merge la pieire. 12 Şi cele zece coarne, pe care le-ai văzut, sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţie, ci primesc autoritate, ca împăraţi, un ceas împreună cu fiara. 13 Aceştia sunt într-un gând şi îi dau puterea şi autoritatea lor fiarei. 14 Aceştia vor lupta împotriva Mielului şi Mielul îi va învinge; pentru că El este Domn al domnilor şi Împărat al împăraţilor şi cei care sunt cu El sunt chemaţi şi aleşi şi credincioşi“.
15 Şi ·mi-a spus: „Apele pe care le-ai văzut, unde şade curva, sunt popoare şi mulţimi şi naţiuni şi limbi. 16 Şi cele zece coarne, pe care le-ai văzut, şi fiara, aceştia o vor urî pe curvă şi o vor face pustie şi goală şi carnea ei o vor mânca şi pe ea o vor arde în foc; 17 pentru că Dumnezeu a pus în inimile lor să împlinească gândul Său şi să împlinească unul şi acelaşi gând şi să dea împărăţia lor fiarei, până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu. 18 Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are împărăţia peste împăraţii pământului“.