19
După acestea am auzit în cer ca un glas puternic de mulţime mare, spunând: „Aleluia! Mântuirea şi gloria şi puterea sunt ale Dumnezeului nostru! pentru că adevărate şi drepte sunt judecăţile Lui; pentru că a judecat-o pe curva cea mare, care a stricat pământul cu curvia ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi din mâna ei“. Şi a doua oară au spus: „Aleluia! Şi fumul ei se ridică în vecii vecilor!“ Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru făpturi vii s-au prosternat şi s-au închinat lui Dumnezeu, care şade pe tron, spunând: „Amin! Aleluia!“ Şi un glas a ieşit din tron, spunând: „Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, şi cei care vă temeţi de El, mici şi mari!“
Şi am auzit ca un glas demulţime mare şi ca un glas de ape multe şi ca un glas de tunete puternice, spunând: „Aleluia! Pentru că Domnul Dumnezeul nostru, Cel Atotputernic, a început să împărăţească. Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm glorie, pentru că nunta Mielului a venit şi soţia Lui s-a pregătit. Şi i s-a dat să se îmbrace în in subţire, strălucitor şi curat“, pentru că inul subţire sunt faptele drepte ale sfinţilor. Şi ·mi-a spus: „Scrie: Ferice de cei chemaţi la cina nunţii Mielului!“ Şi ·mi-a spus: „Acestea sunt cuvintele adevărate ale lui Dumnezeu!“ 10 Şi am căzut la picioarele lui, ca să mă închin lui. Şi ·mi-a spus: „Vezi, nu face aceasta! Eu sunt împreună-rob cu tine şi cu fraţii tăi, care au mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu să I te închini! Pentru că mărturia lui Isus este duhul profeţiei“.
11 Şi am văzut cerul deschis: şi iată un cal alb şi Cel care şedea pe el este numit Credincios şi Adevărat; şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. 12 Şi ochii Lui sunt o flacără de foc şi pe capul Lui sunt multe coroane, având un nume scris, pe care nu-l ştie nimeni, decât El; 13 şi este îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge; şi numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu“. 14 Şi oştirile din cer Îl urmau pe cai albi, îmbrăcate în in subţire, alb şi curat. 15 Şi din gura Lui ·ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, ca să lovească naţiunile cu ea; şi El le va păstori cu un toiag de fier; şi El ·va călca teascul vinului furiei mâniei lui Dumnezeu Cel Atotputernic. 16 Şi are un nume scris pe haina şi pe coapsa Lui: „Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor“.
17 Şi am văzut un înger care stătea în soare; şi a strigat cu glas tare, spunând tuturor păsărilor care zboară în mijlocul cerului: „Veniţi, adunaţi-vă la marea cină a lui Dumnezeu, 18 ca să mâncaţi carnea împăraţilor şi carnea comandanţilor şi carnea oamenilor puternici şi carnea cailor şi a celor care stau pe ei şi carnea tuturor, şi liberi şi robi, şi mici şi mari!“
19 Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştirile lor adunate să lupte împotriva Celui care ·şedea pe cal şi împotriva oştirii Lui. 20 Şi fiara a fost prinsă, şi falsul profet care era cu ea, care făcuse înaintea ei semnele prin care îi înşelase pe cei care au primit semnul fiarei şi pe cei care s-au închinat chipului ei. Cei doi au fost aruncaţi de vii în iazul de foc care arde cu pucioasă; 21 şi ceilalţi au fost ucişi cu sabia Celui care ·şedea pe cal, sabie care ·ieşea din gura Lui; şi toate păsările s-au săturat din carnea lor.