13
Saul era în vârstă de… ani când a devenit împărat. Şi a împărăţit doi ani peste Israel. Şi Saul şi-a ales trei mii de bărbaţi din Israel: două mii erau cu Saul în Micmaş şi în ţinutul muntos al Betelului, iar o mie erau cu Ionatan în Ghibea lui Beniamin; şi a trimis restul poporului, pe fiecare la cortul lui. Şi Ionatan a înfrânt straja filistenilor care era în Gheba. Şi filistenii au auzit. Şi Saul a sunat din trâmbiţă prin toată ţara, zicând: „Să audă evreii!“ Şi tot Israelul a auzit zicându-se: „Saul a înfrânt straja filistenilor şi Israel de asemenea s-a făcut urât filistenilor“. Şi poporul a fost chemat împreună, după Saul, la Ghilgal. Şi filistenii s-au adunat să lupte cu Israel, treizeci de mii de care şi şase mii de călăreţi şi popor, o mulţime ca nisipul care este pe ţărmul mării. Şi s-au suit şi şi-au aşezat tabăra la Micmaş, spre răsărit de Bet-Aven. Şi bărbaţii lui Israel au văzut că erau în strâmtorare (pentru că poporul era strâns de aproape); şi poporul s-a ascuns în peşteri, şi în tufişuri, şi în stânci, şi în întărituri, şi în gropi. Şi evreii trecuseră Iordanul, ca să meargă în ţara lui Gad şi în Galaad; iar Saul era încă în Ghilgal şi tot poporul îl urma tremurând.
Şi Saul a aşteptat şapte zile, până la timpul pe care-l hotărâse Samuel; şi Samuel nu venea la Ghilgal; şi poporul se împrăştia de la el. Şi Saul a zis: „Aduceţi-mi arderea-de-tot şi jertfele de pace“. Şi a înălţat arderea-de-tot. 10 Şi a fost aşa: de îndată ce a terminat de înălţat arderea-de-tot, iată, venea Samuel. Şi Saul i-a ieşit în întâmpinare, ca să-l binecuvânteze. 11 Şi Samuel a zis: „Ce ai făcut?“ Şi Saul a zis: „Pentru că vedeam că poporul se împrăştia de la mine şi tu nu veneai în ziua hotărâtă şi filistenii se adunaseră la Micmaş, 12 am zis: «Filistenii vor coborî acum asupra mea la Ghilgal, şi n-am căutat faţa Domnului!» Atunci nu m-am mai putut stăpâni şi am adus arderea-de-tot“. 13 Şi Samuel a zis lui Saul: „Ai lucrat nebuneşte; n-ai păzit porunca Domnului Dumnezeului tău, pe care ţi-o poruncise; pentru că Domnul ar fi întărit acum împărăţia ta peste Israel pentru totdeauna. 14 Dar acum împărăţia ta nu va dura. Domnul Şi-a căutat un om după inima Sa şi Domnul l-a rânduit conducător peste poporul Său, pentru că tu n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul“.
15 Şi Samuel s-a ridicat şi s-a suit din Ghilgal la Ghibea lui Beniamin. Şi Saul a numărat poporul care se afla cu el, cam şase sute de inşi.
16 Şi Saul şi Ionatan, fiul său, şi poporul care se afla cu ei locuiau în Ghibea lui Beniamin; şi filistenii şi-au aşezat tabăra în Micmaş. 17 Şi pustiitorii au ieşit din tabăra filistenilor în trei cete: o ceată a mers pe drumul către Ofra, în ţinutul Şual; 18 şi altă ceată a mers pe drumul către Bet-Horon; şi a treia ceată a mers pe drumul către hotarul care priveşte spre Valea Ţeboim, înspre pustiu. 19 Şi în toată ţara lui Israel nu se afla nici un fierar; pentru că filistenii ziseseră: „Nu cumva evreii să-şi facă sabie sau suliţă“. 20 Şi tot Israelul cobora la filisteni ca să-şi ascută fiecare fierul plugului şi coasa şi securea şi secera, 21 când era tocit fierul plugului, şi al coaselor, şi al furcilor cu trei coarne, şi al securilor şi ca să facă vârf vreunei ţepuşe. 22 Şi a fost aşa: în ziua luptei nu se găsea nici sabie, nici suliţă în mâna nici unuia din poporul care era cu Saul şi cu Ionatan; dar la Saul şi la Ionatan, fiul său, se găsea. 23 Şi straja filistenilor a ieşit la trecătoarea Micmaşului.