9
✸ Profeţia cuvântului Domnului în ţara Hadrac; şi Damascul va fi locul lui de odihnă (pentru că Domnul are ochii asupra oamenilor şi asupra tuturor seminţiilor lui Israel)
şi, de asemenea, Hamatul, care se mărgineşte cu el, Tirul şi Sidonul, deşi este foarte înţelept.
Şi Tirul şi-a construit o cetăţuie şi şi-a îngrămădit argint ca ţărâna şi aur fin ca noroiul străzilor.
Iată, Domnul va pune stăpânire pe el şi îi va zdrobi puterea în mare şi va fi mistuit de foc.
Ascalonul va vedea aceasta şi se va teme; Gaza, de asemenea, şi se va chinui mult; şi Ecronul, pentru că aşteptarea lui va fi făcută de ruşine; şi împăratul va pieri din Gaza şi Ascalonul nu va fi locuit.
Şi în Asdod va locui un fiu nelegitim; „şi voi nimici mândria filistenilor.
Şi voi îndepărta sângele lui din gura lui şi urâciunile lui dintre dinţii lui“; dar cel care va rămâne va fi şi el al Dumnezeului nostru şi va fi ca un conducător în Iuda, şi Ecronul, ca un iebusit.
„Şi Îmi voi aşeza tabăra în jurul casei Mele, din cauza oştirii, din cauza celor care trec şi se întorc; şi asupritorul nu va mai trece peste ei, pentru că acum am văzut aceasta cu ochii Mei“.
✡ Bucură-te foarte mult, fiică a Sionului! Strigă de bucurie, fiică a Ierusalimului! Iată, Împăratul tău vine la tine; El este drept şi aduce mântuire, este smerit şi călare pe un măgar, chiar pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.
10 „Şi voi nimici carul din Efraim şi calul din Ierusalim şi arcul de război va fi nimicit“. Şi El va vorbi naţiunilor de pace; şi stăpânirea Lui va fi de la mare până la mare şi de la râu până la marginile pământului.
11 „Cât despre tine, prin sângele legământului tău voi da drumul prizonierilor tăi din groapa în care nu este apă.
12 Întoarceţi-vă la locul întărit, voi, prizonieri ai speranţei! Chiar astăzi o spun, îţi voi răsplăti dublu.
13 Pentru că Mi l-am încordat pe Iuda ca arc şi cu Efraim am umplut arcul; şi voi trezi pe fiii tăi, Sioane, împotriva fiilor tăi, Grecia, şi te voi face ca sabia unui viteaz“.
14 Şi Domnul va fi văzut deasupra lor şi săgeata Sa va ieşi ca fulgerul: şi Domnul Dumnezeu va suna din trâmbiţă şi va înainta în vârtejurile de la sud.
15 Domnul oştirilor îi va apăra şi ei vor mistui şi vor călca în picioare pietrele de praştie; şi vor bea şi vor vui ca de la vin; şi se vor umple ca o farfurie, ca şi colţurile altarului.
16 Şi Domnul Dumnezeul lor îi va salva în ziua aceea, ca pe turma poporului Său; pentru că vor fi ca pietrele unei cununi, strălucind peste ţara Sa.
17 Pentru că, ce mare este bunătatea Sa! Şi ce mare frumuseţea Sa! Grâul îi va face pe tineri să înflorească, şi mustul pe fecioare.