1 De multe ori şi în multe chipuri au grăit Dumnezău: întîi părinţilor, prin proroci, iară în vremile ciaste de apoi au grăit noao întru Fiul,
2 Pre carele Îl rîndui moştenitoriu tuturora, pentru carele făcu şi ceastă lume.
3 Carele fiind strălucirea slavei şi chipul feaţei Lui şi purtînd toate cuvîntul puterei Sale, curăţîndu-să den păcatele noastre, pentru Sineşi, şezut-au de-a dereapta mărirei, întru nălţime.
4 Cu atîta mai cinstit făcut decît îngerii, cu cît au luat nume mai pe desupra decît ei.
5 Că, cui au zis cuiva dintre îngeri: „Fiul Mieu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut?” Şi iară: „Eu voiu fi Lui Părinte şi El va fi Mie Fiu”.
6 Iară aşijderea, cînd aduse întîiul născut Fiu în lume, zice: „Închină-I-să Lui toţi îngerii lui Dumnezău”.
7 Iară de îngeri zice: „Carele face îngerii Lui duhure şi slugile Lui pară de foc”.
8 Iară de Fiul: „Scaunul Tău, Doamne, în vecia de veac; toiagul dereptăţiei, toiagul Împărăţiei Tale.
9 Iubit-ai dereptatea şi ai urît strîmbătatea. Pentr-aceaia Te-au unsu pre Tine, Doamne, Dumnezăul Tău, cu uloiul bucuriei, mai pe desupra de soţii Tăi”.
10 Şi „Tu, Doamne, întîiu ai întemeiat pămîntul, şi faptele mînulor Tale sînt ceriurile.
11 Acealea vor peri, iară Tu veri rămînea şi toate ca un veşmînt să vor vechi.
12 Şi ca un veşmînt le veri învăli şi să vor schimba, iară Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu să vor săvîrşi”.
13 Iară căruia de îngeri îi zise cîndva: „Şezi de-a dereapta Mea, pînă voiu pune pizmaşii Tăi, razim picioarelor Tale?”
14 Au nu-s toţi duhuri slujitori, carii pentru slujba să trimit, pentru ceia ce vor fi moştenitori întru spăsenie?