5
Îndereptaţi derept aceaia, den credinţă, pace avem cătră Dumnezău, pentru Domnul nostru Iisus Hristos,
Pentru carele sîntem aduşi cu credinţă în ceastă milă, întru caria stăm şi ne lăudăm întru nădeajdea slavei lui Dumnezău.
Şi nu numai aceasta, ce ne lăudăm şi în scîrbe, ştiind că scîrba răbdare aduce.
Iară răbdaria, ispită, iară ispita, nădeajde.
Iară nădeajdia nu ruşinează, că dragostia lui Dumnezău s-au vărsat întru inimile noastre, pren Duhul Sfînt carele e dat noao.
Că Hristos încă, fiind noi slabi, în vreamea de treabă, pentru păcătoşi muri.
Că încă pren cel derept abia moare cineva, săva că pentru derept ară şi muri cineva.
Iară Dumnezău Şi-au arătat dragostia Lui, într-aceasta cătră noi, că, încă păcătoşi fiind noi, Hristos pentru noi muri.
Iară acum îndereptaţi cu sîngele Lui, mai vîrtos acum ne vom spăsi den mînie, pentru El.
10 Că fiind pizmaşi, ne-am împăcat cu Dumnezău, cu moartia Fiului Lui, cu mai mult fiind împăcaţi, vom fi ţinuţi pentru viaţa Lui.
11 Şi nu numai, ce ne şi lăudăm întru Dumnezău, pentru Domnul nostru Iisus Hristos, pren carele acum împăcare am luat.
12 Derept aceaia, cum întră păcatul în lume pentru un om, şi pentru păcat, moartea, şi aşia moartea întru toţi oamenii veni, întru care toţi greşiră.
13 Că pînă la leage, păcatul era în lume, iară păcatul nu să socoteaşte nefiind leagea.
14 Ce domni moartea, de la Adam pînă la Moisi, şi spre aceia carii nu greşise după chipul greşalei lui Adam, carele iaste chip Aceluia ce era venitoriu.
15 Ce nu ca greşală, aşia-i şi darul, că de muriră mulţi pentru greşala unuia, cu mult mai vîrtos mila lui Dumnezău şi darul, pren mila a unui om, a lui Iisus Hristos, întru mulţi s-au sporit.
16 Ce nu-i cumu-i greşala aşa şi darul, că vina ei dntru unul, întru osîndire, iară mila, den multe greşale întru dereptate.
17 Că de să domni moartea, pentru greşala unuia, pren unul, cu mult mai vîrtos carii bunătatea milei şi darului dereptăţiei primescu, vor domni întru viaţă, pentru unul Iisus Hristos.
18 Cum pentru greşala unuia, întru toţi oamenii întră osîndire, aşa şi pentru dereptatea unuia, întru toţi oamenii întră dereptatea vieţii.
19 Că cum pentru neascultarea unui om, fură mulţi păcătoşi, aşa şi pentru ascultarea unuia, înderepta-să-vor mulţi.
20 Iară leagea întră ca să să înmulţească greşala, iară unde s-au înmulţit păcatul, acolea cu mult s-au înmulţit mila.
21 Ca, cum au domnit păcatul spre moarte, aşa şi mila să domnească pentru dereptate, spre viaţa de vecie, pren Iisus Hristos Domnul nostru.