10
1 Şi văzuiu alt înger tare, pogorînd din ceriu, îmbrăcat în nuor, şi spre capul lui era curcubeu, şi faţa lui era ca soarele, şi picioarele lui era ca stîlpii de foc.
2 Şi avea în mîna lui o carte deşchisă. Şi puse piciorul lui cel derept spre mare, iară cel stîngu spre pămînt.
3 Şi strigă cu glas mare, cum răcneaşte leul, şi cînd strigă, grăiră şeapte tuneturi glasurile sale.
4 Şi cînd grăiră aceale şeapte tuneturi glasurile sale, eu vream să scriu, ce auziu glas din ceriu, zicîndu-mi mie: „Pecetluiaşte ce grăiră şeapte tuneturi, şi nu le scrie acealia”.
5 Şi îngerul ce văzuiu stînd spre mare şi spre pămînt, rădică mîna sa spre ceriu
6 Şi să giură spre Cela ce vieţuiaşte în veacii veacilor, carele făcu ceriul şi cealia ce-s întru el, şi pămîntul şi cealia ce-s spre el, şi marea şi cealia ce-s întru ia, că mai multă vreame nu va fi.
7 Ce în zilele glasului al şaptele înger, cînd va înceape a trîmbiţa, isprăvi-să-va taina lui Dumnezău, cum au propoveduit slugilor sale, prorocilor.
8 Şi glasul ce auziu din ceriu iară grăia cu mine şi-mi zise: „Pasă şi ia cea carte deşchisă din mîna îngerului carele stă spre mare şi spre pămînt”.
9 Merşu pentr-aceaia la înger, zicîndu-i să-mi dea carte, şi-mi zise mie: „Ia-o şi o mănîncă; şi va amărî pîntecele tău, ce în gura ta va fi dulce ca miarea”.
10 Luaiu derept aceaia cartea din mîna îngerului, şi o înghiţiu; şi era în gura mea dulce ca miarea, iară deaca o mîncaiu, să amărî pîntecele mieu.
11 Şi-mi zise mie: „Încă-ţi trebuiaşte iară a proroci oamenilor şi păgînilor şi limbilor şi a mulţi crai”.