1 Când s-a hotărât să plecăm pe mare spre Italia, l-au predat atât pe Pavel, cât şi pe alţi prizonieri unui centurion pe nume Iulius, centurion al regimentului imperial.
2 Ne-am îmbarcat pe o corabie din Adramita, care urma să plece spre locurile de prin Asia. Cu noi era şi Aristarh, un macedonean din Tesalonic.
3 În ziua următoare am debarcat în Sidon. Iulius s-a purtat omenos cu Pavel şi i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi, ca să primească îngrijire.
4 Apoi am plecat de acolo şi am navigat la adăpostul insulei Cipru, din cauză că vânturile erau potrivnice.
5 Am navigat pe marea deschisă – pe lângă Cilicia şi Pamfilia – şi am ajuns la Mira, în Licia.
6 Acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria, care pleca în Italia, şi ne-a îmbarcat pe ea.
7 Timp de mai multe zile am navigat încet şi cu greutate. Am ajuns lângă Cnidus şi, pentru că vântul nu ne-a lăsat să mergem acolo, am navigat la adăpostul Cretei, trecând pe lângă Salmon.
8 După ce am trecut de el cu greu, am ajuns la un loc numit „Limanuri bune“, care era aproape de cetatea Lasea.
9 Trecuse mult timp şi călătoria se făcea de acum periculoasă, pentru că trecuse chiar şi perioada postului. Prin urmare, Pavel i-a sfătuit
10 astfel: „Oamenilor, văd că această călătorie este pe cale să se facă cu mare pagubă şi cu mare pierdere nu numai pentru încărcătură şi corabie, ci şi pentru vieţile noastre!“
11 Dar centurionul era mai convins de spusele căpitanului şi ale proprietarului corăbiei decât de spusele lui Pavel.
12 Întrucât portul era nepotrivit pentru a petrece iarna acolo, cei mai mulţi au fost de părere să plece de acolo pe mare şi să încerce să ajungă la Fenix, un port din Creta, îndreptat spre sud-vest şi nord-vest, ca să ierneze acolo.
13 Vântul de sud sufla uşor, astfel încât, crezând că-şi pot atinge scopul, au pornit de-a lungul coastei Cretei, cât se putea de aproape.
14 Curând însă a început să sufle dinspre insulă un vânt năprasnic numit Euraquilo.
15 Corabia a fost luată de vânt, fără să se poată împotrivi lui, şi astfel ne-am lăsat duşi de el.
16 Am navigat la adăpostul unei insule mici, numite Cauda, şi cu greu am putut să aducem sub control barca de salvare a corăbiei.
17 Au ridicat-o la bord şi apoi s-au folosit de nişte frânghii ca să cuprindă corabia de jur împrejur. De teamă să nu eşueze în bancurile de nisip ale Sirtei, au lăsat jos ancora de furtună şi s-au lăsat duşi de vânt.
18 Fiindcă eram prinşi într-o furtună foarte puternică, în ziua următoare au început să arunce încărcătura corăbiei,
19 iar a treia zi au aruncat cu mâinile lor peste bord şi echipamentul corăbiei.
20 Timp de mai multe zile nu s-au văzut nici soarele, nici stelele, iar furtuna n-a slăbit deloc. Într-un final ni se dusese orice speranţă că vom fi salvaţi.
21 După ce a trecut mult timp în care ei nu mai mâncaseră, Pavel s-a ridicat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi plecat din Creta, ca să fi scăpat de această pagubă şi de această pierdere.
22 Acum însă vă sfătuiesc să prindeţi curaj, pentru că nici unul dintre voi nu-şi va pierde viaţa, ci se va pierde doar corabia.
23 Căci noaptea trecută a stat lângă mine un înger al Dumnezeului Căruia Îi aparţin şi Căruia mă închin
24 şi mi-a zis: «Nu te teme, Pavel! Tu trebuie să stai înaintea Cezarului şi iată că Dumnezeu ţi i-a dăruit pe toţi cei ce navighează împreună cu tine!»
25 De aceea, prindeţi curaj, oamenilor, pentru că eu am credinţă în Dumnezeu că va fi aşa cum mi s-a spus!
26 Acum însă trebuie să naufragiem pe o insulă oarecare.“
27 Cam în a paisprezecea noapte de când eram purtaţi pe Marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au început să bănuiască că se apropie de uscat.
28 Au măsurat adâncimea apei şi au găsit-o de douăzeci de stânjeni. Au înaintat încă puţin, au măsurat din nou adâncimea apei şi au găsit-o de cincisprezece stânjeni.
29 De teamă că vom naufragia undeva în locurile stâncoase, au aruncat patru ancore de la pupă şi aşteptau cu nerăbdare să se facă ziuă.
30 Dar fiindcă marinarii încercau să fugă de pe corabie şi lăsaseră jos în mare barca de salvare, sub pretextul că urmează să coboare nişte ancore de la proră,
31 Pavel le-a zis centurionului şi soldaţilor: „Dacă aceştia nu rămân în corabie, voi nu puteţi fi salvaţi!“
32 Atunci soldaţii au tăiat frânghiile bărcii de salvare şi au lăsat-o să se ducă.
33 Chiar înainte de a se face ziuă, Pavel i-a îndemnat pe toţi să mănânce, spunând: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi în aşteptare şi, în tot acest timp aţi rămas flămânzi şi n-aţi mâncat nimic.
34 De aceea vă îndemn să mâncaţi ceva, fiindcă lucrul acesta este pentru propria voastră salvare; căci nici un fir de păr din capul vostru nu se va pierde!“
35 Şi spunând acestea, a luat pâine, I-a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce.
36 Toţi au prins curaj şi au mâncat şi ei câte ceva.
37 În corabie eram, în total, două sute şaptezeci şi şase de suflete.
38 După ce şi-au potolit foamea, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.
39 Când s-a făcut zi, n-au recunoscut ţărmul, dar au observat un golf care avea plajă şi s-au hotărât ca, dacă vor putea, să ducă corabia să eşueze acolo.
40 Au tăiat legăturile ancorelor şi le-au lăsat în mare, dezlegând în acelaşi timp frânghiile care ţineau cârmele; apoi au ridicat în vânt vela cea mică şi s-au îndreptat spre plajă.
41 S-au lovit însă de un banc de nisip şi corabia a eşuat; prora s-a înfipt în nisip, rămânând împotmolită, în timp ce pupa era ruptă în bucăţi de izbitura valurilor.
42 Planul soldaţilor era să-i omoare pe prizonieri, ca nu cumva vreunul să scape înotând.
43 Dar centurionul, vrând să-l salveze pe Pavel, i-a împiedicat să-şi îndeplinească planul. El le-a poruncit celor ce ştiau să înoate să sară primii peste bord şi să ajungă la ţărm,
44 iar ceilalţi să-i urmeze ţinându-se de scânduri sau de bucăţi din corabie. Şi aşa s-a făcut că au ajuns cu toţii în siguranţă la ţărm.