1 În timp ce Petru şi Ioan vorbeau poporului, au venit la ei preoţii, comandantul gărzii Templului şi saducheii,
2 foarte supăraţi de faptul că ei dădeau învăţătură poporului şi vesteau în Isus învierea dintre cei morţi.
3 Au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat în închisoare până în ziua următoare, căci era deja seară.
4 Însă mulţi dintre cei ce auziseră cuvântarea au crezut, şi numărul bărbaţilor a ajuns la aproape cinci mii.
5 În ziua următoare s-au adunat în Ierusalim conducătorii lor, bătrânii şi cărturarii,
6 precum şi Ana – marele preot –, Caiafa, Ioan, Alexandru şi toţi cei care erau din neamul marilor preoţi.
7 I-au pus pe apostoli să stea în mijloc şi i-au întrebat: – Prin ce putere sau în numele cui aţi făcut aceasta?
8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a răspuns: – Conducători şi bătrâni ai poporului,
9 dacă astăzi suntem cercetaţi pentru o faptă bună făcută unui om neputincios şi pentru felul în care a fost el vindecat,
10 să vă fie cunoscut vouă tuturor şi întregului popor Israel că acest om stă sănătos înaintea voastră în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, pe Care voi L-aţi răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi!
11 El este: „piatra respinsă de către voi, zidarii, care a devenit piatra din capul unghiului.“
12 În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi!
13 Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi când şi-au dat seama că erau oameni neînvăţaţi şi de rând, s-au mirat şi au înţeles că fuseseră cu Isus.
14 Văzându-l însă stând lângă ei pe omul care fusese vindecat, n-au avut ce să zică.
15 Prin urmare, le-au poruncit să iasă afară din Sinedriu şi s-au sfătuit între ei, zicând:
16 „Ce să le facem oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că, prin ei, s-a făcut un semn clar şi nu putem nega.
17 În schimb, pentru ca acest lucru să nu se răspândească şi mai departe în popor, să-i ameninţăm, ca să nu mai vorbească nici unui om în Numele acesta!“
18 I-au chemat şi le-au poruncit să nu mai vorbească deloc şi să nu mai dea învăţătură în Numele lui Isus.
19 Însă Petru şi Ioan le-au răspuns: „Judecaţi voi înşivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu!
20 Căci nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi auzit!“
21 După ce i-au ameninţat din nou, le-au dat drumul, negăsind un mod prin care să-i pedepsească, din pricina poporului, deoarece toţi Îl slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.
22 Căci omul cu care se făcuse acest semn de vindecare avea mai mult de patruzeci de ani.
23 După ce li s-a dat drumul, s-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră conducătorii preoţilor şi bătrânii.
24 Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul în acelaşi gând către Dumnezeu şi au zis: „Stăpâne peste toate, Tu, Cel Care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele,
25 Tu ai vorbit, prin Duhul Sfânt, prin gura strămoşului nostru David, slujitorul Tău, astfel: «De ce se întărâtă neamurile şi de ce cugetă popoarele lucruri deşarte?
26 Regii pământului iau poziţie şi conducătorii se strâng laolaltă, împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.»
27 Căci într-adevăr, împotriva Slujitorului Tău cel sfânt, Isus, pe Care L-ai uns Tu, s-au adunat în această cetate Irod, Ponţiu Pilat, neamurile şi poporul lui Israel,
28 ca să facă, de fapt, tot ceea ce ai hotărât mai dinainte să se întâmple prin mâna Ta şi planul Tău.
29 Şi acum, Doamne, uită-te la ameninţările lor şi dă-le robilor Tăi toată îndrăzneala ca să vestească Cuvântul Tău!
30 Întinde-Ţi mâna ca să se facă vindecări, semne şi minuni prin Numele Slujitorului Tău cel sfânt, Isus!“
31 După ce s-au rugat, locul unde erau adunaţi s-a cutremurat, şi toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vestească Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
32 Mulţimea celor ce crezuseră era una în inimă şi gând şi nici unul nu spunea că vreunul din bunurile lui este al lui, ci aveau toate în comun.
33 Apostolii depuneau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus şi un mare har era peste ei toţi.
34 Căci nu era nimeni printre ei în nevoie, pentru că toţi cei care aveau în proprietatea lor ogoare sau case le vindeau, iar banii obţinuţi pe lucrurile vândute îi aduceau
35 şi-i puneau la picioarele apostolilor; apoi erau împărţiţi fiecăruia după cum avea nevoie.
36 Iosif, numit de apostoli şi Barnabas, care tradus înseamnă „Fiul încurajării“, un levit originar din Cipru,
37 a vândut un ogor care-i aparţinea şi apoi a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.