21
Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis:
„Fiul omului, îndreaptă-ţi faţa spre Ierusalim, predică împotriva sanctuarelor şi profeţeşte împotriva ţării lui Israel.
Spune ţării lui Israel că aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Iată, sunt împotriva ta, şi de aceea Îmi voi scoate sabia din teacă şi-l voi tăia din tine atât pe cel drept, cât şi pe cel rău.
De vreme ce sunt pe cale să tai din tine atât pe cel drept, cât şi pe cel rău, sabia Mea va ieşi din teacă împotriva tuturor făpturilor, din sud până în nord.
Şi toate făpturile vor şti că Eu, Domnul, Mi-am scos sabia din teacă; ea nu se va întoarce înapoi.»
Iar tu, fiul omului, gemi! Gemi sub privirile lor cu inima zdrobită şi cu amărăciune!
Când te vor întreba de ce gemi, să le răspunzi astfel: «Din pricina veştii care soseşte! Orice inimă se va descuraja şi toate mâinile vor slăbi; orice duh va leşina şi toţi genunchii vor fi ca apa. Iat-o că vine! Este foarte aproape, zice Stăpânul Domn.“
Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis:
„Fiul omului, profeţeşte şi spune că aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «O sabie, o sabie este ascuţită şi lustruită.
10 Este ascuţită pentru măcel şi lustruită ca să scânteieze ca fulgerul. Să ne bucurăm în sceptrul fiului Meu, Iuda? Sabia nesocoteşte orice copac.
11 El a dat-o să fie lustruită şi să poată fi ţinută în mână. Ea este o sabie ascuţită şi lustruită ca să fie pusă în mâna celui ce ucide.
12 Strigă şi tânguieşte-te, fiul omului, căci ea este scoasă împotriva poporului Meu şi împotriva tuturor prinţilor lui Israel; ei sunt daţi sabiei împreună cu poporul Meu. De aceea loveşte-ţi coapsa!
13 Poporul va fi încercat. Ce se va întâmpla dacă sceptrul pe care sabia îl nesocoteşte va fi îndepărtat? zice Stăpânul Domn.»
14 Tu, fiul omului, profeţeşte şi bate din palme! «Fie ca sabia să lovească de două ori, ba chiar de trei ori. Este o sabie pentru prăpăd, pentru un mare prăpăd, o sabie care îi împresoară!
15 Pentru ca inimile să se descurajeze şi mulţi să se poticnească, am pus sabia pentru înjunghiere la toate porţile lor. Ah, ea este făcută să scânteieze ca fulgerul şi este lustruită pentru măcel!
16 Sabie, loveşte în dreapta, taie în stânga sau oriunde îţi este îndreptat tăişul!
17 Iar Eu voi bate din palme şi-Mi voi potoli furia!» Eu, Domnul, am vorbit!“
18 Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis:
19 „Fiul omului, hotărăşte două drumuri pe care să vină sabia împăratului Babilonului. Amândouă să iasă din aceeaşi ţară. Apoi fă un semn; fă-l la răscrucea drumului spre cetate.
20 Să faci în aşa fel încât unul din drumurile pe care trebuie să vină sabia să treacă prin Raba amoniţilor, iar celălalt – prin Iuda, prin fortificaţiile Ierusalimului.
21 Căci împăratul Babilonului s-a oprit la răscrucea celor două drumuri ca să afle prin ghicit ce trebuie să facă. El scutură săgeţile, întreabă terafimii şi cercetează ficatul.
22 În mâna lui dreaptă stă sorţul pentru Ierusalim, ca să pregătească berbecii de fier, să dea ordin să înceapă măcelul, să scoată strigăte de război, să pregătească berbecii de fier împotriva porţilor, să înalţe rampe de asalt şi să zidească întărituri.
23 Dar cei care şi-au încălcat jurămintele pe care i le-au făcut vor crede că ceea ce s-a ghicit nu este decât deşertăciune. El însă le va ţine minte vina aceasta şi îi va prinde.
24 De aceea, aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Pentru că v-aţi făcut vina de pomină, descoperindu-vă nelegiuirile şi lăsând astfel să vi se vadă păcatele în toate faptele voastre, pentru că aţi făcut aceasta, veţi fi prinşi.
25 Cât despre tine, păgân şi ticălos prinţ al lui Israel, căruia ţi-a venit ziua, vremea pedepsei finale,
26 aşa vorbeşte Stăpânul Domn: ‘Să i se îndepărteze turbanul! Să i se dea jos coroana! Nimic nu va mai fi la fel. Cel smerit va fi înălţat, iar cel înălţat va fi smerit.
27 Ruină! Da, ruină! O ruină voi face din el! O ruină cum n-a mai fost vreodată. Şi aceasta până va veni cel care are dreptul asupra lui; lui îl voi da!’»
28 Iar tu, fiul omului, profeţeşte şi spune că aşa vorbeşte Stăpânul Domn drept răspuns la batjocurile amoniţilor: «O sabie, o sabie este pregătită pentru măcel, este lustruită ca să devoreze şi să scânteieze ca fulgerul.
29 În ciuda vedeniilor mincinoase despre tine, în ciuda oracolelor înşelătoare cu privire la tine, vei fi pusă la gâtul acelor ticăloşi care vor fi ucişi, cărora le-a sosit ziua şi a căror vreme a pedepsei a ajuns la culme.
30 Bagă sabia înapoi în teacă! În locul în care ai fost făurită, în ţara ta de origine, acolo te voi judeca.
31 Îmi voi revărsa peste tine indignarea şi voi sufla peste tine cu focul furiei Mele. Te voi da pe mâna barbarilor, a celor ce sunt pricepuţi să distrugă.
32 Vei cădea pradă focului, sângele tău va fi vărsat în mijlocul ţării şi nu vei mai fi pomenită, căci Eu, Domnul, am vorbit!»“