3
De aceea, eu, Pavel, întemniţat al lui Cristos Isus pentru voi, neamurile …
Aţi auzit, cu siguranţă, de responsabilitatea administrării harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dată pentru voi,
şi despre taina care mi-a fost făcută cunoscută prin descoperire, aşa cum v-am scris pe scurt,
pentru ca, citind, să puteţi pricepe care este înţelegerea pe care o am eu cu privire la taina lui Cristos.
În celelalte generaţii, acest lucru n-a fost făcut cunoscut omenirii aşa cum le-a fost descoperit acum sfinţilor Lui apostoli şi profeţi, prin Duhul,
şi anume că neamurile sunt moştenitoare împreună cu noi, fac parte din acelaşi trup cu noi şi au parte de aceeaşi promisiune, în Cristos Isus, prin Evanghelie,
al cărei slujitor am devenit prin darul harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dat potrivit cu lucrarea puterii Sale.
Deşi eu sunt ultimul dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta: să vestesc neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Cristos
şi să pun în lumină, înaintea tuturor, administrarea acestei taine, ascunse de veacuri în Dumnezeu, Care a creat toate lucrurile,
10 pentru ca domniile şi autorităţile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,
11 după planul veşnic pe care l-a realizat în Cristos Isus, Domnul nostru.
12 În El şi prin credinţa în El avem libertatea şi încrederea să ne apropiem de Dumnezeu.
13 Vă rog, nu fiţi descurajaţi din cauza suferinţelor mele pentru voi: acestea sunt gloria voastră.
14 De aceea îmi plec genunchii înaintea Tatălui,
15 din Care îşi primeşte numele întreaga familie, din cer şi de pe pământ,
16 şi mă rog ca, potrivit cu bogăţiile Sale slăvite, să fiţi întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul lăuntric,
17 astfel încât Cristos să locuiască, prin credinţă, în inimile voastre, pentru ca, fiind înrădăcinaţi şi statorniciţi în dragoste,
18 să puteţi înţelege, împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, înălţimea şi adâncimea dragostei lui Cristos,
19 să cunoaşteţi dragostea lui Cristos, care întrece orice cunoaştere, ca astfel să fiţi umpluţi de toată plinătatea lui Dumnezeu.
20 A Lui, Care poate să facă mult mai mult decât cerem sau gândim, potrivit cu puterea care lucrează în noi,
21 a Lui să fie slava în Biserică şi în Cristos Isus, în toate generaţiile, în vecii vecilor! Amin.