1 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima atât lui, cât şi slujitorilor săi, ca să descopăr aceste semne în mijlocul lor
2 şi pentru ca voi să puteţi istorisi copiilor şi nepoţilor voştri cât de aspru m-am purtat cu egiptenii, ce semne am făcut în mijlocul lor; şi astfel să ştiţi că Eu sunt Domnul.“
3 Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: «Până când vei refuza să te smereşti înaintea Mea? Lasă-Mi poporul să plece şi să Mi se închine.
4 Dacă nu-Mi vei lăsa poporul să plece, voi aduce mâine lăcuste în ţara ta.
5 Ele vor acoperi ţara şi nimeni nu va mai putea vedea pământul. Ele vor mânca ce v-a mai rămas după grindină, vor mânca orice copac care creşte pe câmp şi
6 îţi vor umple palatele tale, casele slujitorilor tăi şi ale tuturor egiptenilor; va fi ceva ce nici părinţii, nici părinţii părinţilor tăi n-au văzut de când sunt ei pe pământ şi până în ziua de azi.»“ Apoi ei s-au întors şi au ieşit de la Faraon.
7 Slujitorii lui Faraon i-au zis acestuia: „Până când va fi omul acesta o cursă pentru noi? Lasă poporul să plece ca să se închine Domnului, Dumnezeul lor; încă nu înţelegi că Egiptul este ruinat?“
8 Moise şi Aaron au fost aduşi înapoi la Faraon şi el le-a zis: – Duceţi-vă şi închinaţi-vă Domnului, Dumnezeul vostru! Dar cine dintre voi va merge?
9 Moise i-a răspuns: –Vom merge cu tinerii şi cu bătrânii, cu fiii şi fiicele noastre, cu turmele şi cirezile noastre, pentru că avem de ţinut o sărbătoare în cinstea Domnului.
10 El le-a zis: – Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi cu copiii voştri! Băgaţi de seamă, căci aveţi de gând să faceţi ceva rău.
11 Nu, nu! Doar bărbaţii voştri pot merge să se închine Domnului, pentru că aceasta aţi cerut. Şi au fost izgoniţi dinaintea lui Faraon.
12 După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului şi o vor invada lăcustele care vor mânca orice plantă din ţara Egiptului, tot ce a mai rămas după urgia cu grindina.“
13 Moise şi-a întins toiagul peste ţara Egiptului şi Domnul a adus vântul de răsărit peste ţară pe tot timpul zilei şi al nopţii; când s-a făcut dimineaţă, vântul de răsărit a adus lăcustele.
14 Lăcustele au venit peste toată ţara Egiptului şi s-au aşezat pe întreg teritoriul ei, un roi de lăcuste atât de numeros, cum n-a mai fost vreodată şi nu va mai fi.
15 Ele au acoperit întreaga ţară şi tot pământul s-a făcut negru; au mâncat toate plantele din ţară şi tot rodul pomilor care a mai rămas după urgia cu grindina. În toată ţara Egiptului n-a mai rămas nimic verde, nici copaci şi nici plante pe câmp.
16 Faraon i-a chemat repede pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeul vostru, şi împotriva voastră.
17 Iartă-mi şi păcatul acesta şi roagă-te Domnului, Dumnezeul vostru, ca să îndepărteze de la mine această urgie de moarte.“
18 Ei au ieşit de la Faraon şi Moise s-a rugat din nou Domnului.
19 Domnul a făcut să sufle dinspre apus un vânt puternic care a luat lăcustele şi le-a aruncat în Marea Roşie. Nici o lăcustă n-a fost lăsată în Egipt.
20 Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon şi acesta nu i-a lăsat pe israeliţi să plece.
21 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer ca să se facă întuneric peste toată ţara Egiptului; atât de întuneric, încât să-l pipăi cu mâna.“
22 Moise şi-a întins mâna spre cer şi s-a făcut un mare întuneric peste toată ţara Egiptului timp de trei zile.
23 Oamenii nu se puteau vedea unii pe alţii şi timp de trei zile nu s-au putut mişca de unde erau; dar toţi israeliţii au avut lumină acolo unde locuiau.
24 Faraon l-a chemat pe Moise şi i-a zis: – Duceţi-vă şi închinaţi-vă Domnului. Copiii voştri pot merge cu voi, însă turmele şi cirezile voastre vor rămâne.
25 Moise i-a răspuns: – Trebuie să ne laşi să aducem jertfe şi arderi-de-tot Domnului, Dumnezeul nostru.
26 Vitele noastre trebuie să meargă cu noi; nici o copită nu va rămâne, pentru că trebuie să alegem dintre ele pentru a ne închina Domnului, Dumnezeul nostru, şi nu ştim ce vom folosi pentru a ne închina Domnului decât atunci când vom ajunge acolo.
27 Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon şi acesta n-a vrut să-i lase să plece.
28 Apoi Faraon i-a zis: – Ieşi de la mine! Fereşte-te să-mi mai vezi faţa, pentru că, în ziua în care-mi vei vedea faţa, vei muri.
29 – Să fie precum ai zis! i-a răspuns Moise. Nu-ţi voi mai vedea faţa.