1 Atunci Moise şi israeliţii au cântat această cântare Domnului: „Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava; i-a năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.
2 Domnul este tăria mea şi cântarea mea, El a devenit mântuirea mea; Acesta este Dumnezeul meu şi Îl voi lăuda, este Dumnezeul tatălui meu şi Îl voi înălţa.
3 Domnul este un războinic; Numele Lui este Domnul.
4 El a aruncat în mare carele lui Faraon şi oştirea lui; căpeteniile lui alese s-au înecat în Marea Roşie.
5 Ape adânci i-au acoperit; s-au prăbuşit în adânc ca o piatră.
6 Dreapta Ta, Doamne, este măreaţă în putere, dreapta Ta, Doamne, i-a zdrobit pe duşmani.
7 Cu măreţia majestăţii Tale Ţi-ai doborât vrăjmaşii, Ţi-ai dezlănţuit mânia care i-a mistuit ca pe o mirişte.
8 La suflarea nărilor Tale apele s-au adunat, puhoaiele de ape s-au ridicat ca un zid, adâncurile s-au închegat în inima mării.
9 Vrăjmaşul îşi zicea: «Îi voi urmări, îi voi ajunge din urmă. Voi împărţi prada; îmi voi împlini dorinţa cu privire la ei. Îmi voi scoate sabia şi mâna mea va pune stăpânire pe ei.»
10 Însă când Tu ai suflat cu suflarea Ta, marea i-a acoperit; s-au afundat ca plumbul în apele măreţe.
11 Care dintre zei este ca Tine, Doamne? Cine este ca Tine, glorios în sfinţenie, temut în splendoare şi înfăptuitor de minuni?
12 Ţi-ai întins mâna dreaptă şi pământul i-a înghiţit.
13 Prin îndurarea Ta Ţi-ai condus poporul pe care l-ai răscumpărat; prin puterea Ta l-ai călăuzit spre Locuinţa Ta cea sfântă.
14 Popoarele vor începe să tremure când vor auzi; îi va cuprinde groaza pe locuitorii Filistiei.
15 Căpeteniile Edomului se vor teme; un tremur îi va cuprinde pe conducătorii Moabului. Toţi locuitorii Canaanului se vor topi de spaimă;
16 teroarea şi groaza vor cădea peste ei; din pricina măreţiei braţului Tău, vor amuţi ca o piatră, până va trece poporul Tău, Doamne, până va trece poporul pe care l-ai câştigat.
17 Tu îl vei aduce şi-l vei sădi pe muntele moştenirii Tale, în locul pe care Tu, Doamne, Ţi l-ai pregătit ca locuinţă, lăcaşul pe care mâinile Tale, Stăpâne, l-au întemeiat.
18 Domnul va domni în veci de veci!“
19 Când caii, carele şi călăreţii lui Faraon au intrat în mare, Domnul a adus înapoi apele mării peste ei; israeliţii însă au mers prin mare ca pe pământ uscat.
20 Apoi Miriam, profetesa, sora lui Aaron, a luat o tamburină în mână şi toate femeile au ieşit după ea având tamburine în mâini şi dansând.
21 Miriam le cânta: „Cântaţi Domnului, căci Şi-a arătat slava; i-a năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.“
22 După aceea, Moise l-a luat pe Israel de lângă Marea Roşie şi au intrat împreună în pustia Şur. Au mers trei zile prin pustie, fără să găsească apă.
23 Au ajuns într-un loc unde, deşi era apă, n-au putut să o bea pentru că era amară, motiv pentru care au numit locul acela Mara.
24 Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce vom bea?“
25 El a strigat către Domnul şi Domnul i-a arătat o bucată de lemn; Moise a aruncat lemnul în apă şi apa s-a făcut dulce. Acolo le-a dat Domnul legi şi porunci şi i-a pus la încercare.
26 El le-a zis: „Dacă veţi asculta cu atenţie glasul Domnului, Dumnezeul vostru, dacă veţi face ce este drept înaintea Lui, dacă veţi lua aminte la poruncile Lui şi veţi păzi toate legile Lui, nu voi aduce peste voi nici una din bolile pe care le-am adus peste egipteni. Căci Eu sunt Domnul Care vă vindecă.“
27 În cele din urmă au ajuns la Elim, unde se găseau douăsprezece izvoare şi şaptezeci de palmieri; ei şi-au aşezat tabăra lângă apă.