2
Astfel a fost încheiată crearea cerurilor, a pământului şi a întregii lor oştiri.
În ziua a şaptea, Dumnezeu Îşi terminase lucrarea pe care a făcut-o; El s-a odihnit în ziua a şaptea de toată lucrarea pe care a făcut-o.
Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ea s-a odihnit de toată lucrarea pe care a făcut-o în creaţie.
Aceasta este relatarea creării cerurilor şi a pământului. Când Domnul Dumnezeu a făcut pământul şi cerurile,
pe pământ nu era încă nici o plantă verde, iar iarba câmpului încă nu încolţise pentru că Domnul Dumnezeu încă nu dăduse ploaie pe pământ şi nu era nici un om ca să lucreze pământul,
ci doar un abur se ridica de pe pământ şi uda toată suprafaţa pământului.
Atunci Domnul Dumnezeu l-a modelat pe Adam din ţărâna pământului şi a suflat în nările lui suflare de viaţă, iar Adam a devenit un suflet viu.
Domnul Dumnezeu a plantat o grădină în Eden, în răsărit. Acolo l-a pus pe Adam, omul pe care l-a modelat.
Domnul Dumnezeu a făcut să crească din ţărâna pământului tot felul de pomi care sunt plăcuţi la vedere şi buni de mâncat; de asemenea, în mijlocul grădinii se aflau pomul vieţii şi pomul cunoaşterii binelui şi răului.
10 Un râu curgea din Eden ca să ude grădina, iar de acolo se despărţea în patru braţe.
11 Numele primului braţ era Pişon; el curgea împrejurul ţării Havila, unde era aur.
12 Aurul acelei ţări era bun; de asemenea, acolo se găseau bedelion şi piatră de onix.
13 Numele celui de-al doilea braţ era Ghihon. El curgea împrejurul ţării Cuş.
14 Numele celui de-al treilea braţ era Tigru; el curgea la răsăritul Asurului. Numele celui de-al patrulea braţ era Eufrat.
15 Domnul Dumnezeu l-a luat pe Adam şi l-a aşezat în grădina Eden, ca să o lucreze şi să o păzească.
16 Domnul Dumnezeu i-a poruncit lui Adam: „Poţi să mănânci din orice pom din grădină,
17 dar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, pentru că în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit!“
18 Apoi Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca Adam să fie singur; îi voi face un ajutor potrivit.“
19 Astfel, Domnul Dumnezeu a modelat din ţărână toate animalele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la Adam, ca să vadă ce nume le va da. Şi numele pe care Adam i l-a dat fiecărei vieţuitoare, acela a rămas.
20 Adam le-a dat nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi fiarelor câmpului; însă pentru el nu s-a găsit nici un ajutor potrivit.
21 Aşa că Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste Adam, iar acesta a adormit. Atunci Domnul a luat una dintre coastele lui şi a închis carnea la locul ei.
22 Şi, din coasta pe care a luat-o din Adam, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi i-a adus-o lui Adam.
23 Atunci Adam a exclamat: „În sfârşit, aceasta este os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi «femeie», pentru că a fost luată din bărbat.“
24 De aceea bărbatul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui, iar ei vor deveni un singur trup.
25 Omul şi soţia lui erau goi, dar nu le era ruşine.