25
Avraam şi-a mai luat o soţie pe care o chema Chetura.
Ea i-a născut lui Avraam pe Zimran, Iokşan, Medan, Midian, Işbak şi Şuah.
Lui Iokşan i s-au născut Şeba şi Dedan. Urmaşii lui Dedan au fost: aşuriţii, letuşiţii şi leumiţii.
Fiii lui Midian au fost: Efa, Efer, Enoh, Abida şi Eldaa. Toţi aceştia au fost fiii Cheturei.
Avraam i-a dat lui Isaac tot ceea ce avea;
el le-a oferit daruri fiilor ţiitoarelor sale şi, pe când era încă în viaţă, i-a trimis de lângă fiul său Isaac spre răsărit, în ţara de la răsărit.
Avraam a trăit o sută şaptezeci şi cinci de ani.
El şi-a dat ultima suflare, murind după o bătrâneţe fericită, înaintat în vârstă şi sătul de zile; astfel, el a fost adăugat la poporul său.
Fiii săi, Isaac şi Ismael, l-au îngropat în peştera Mahpela din ogorul lui Efron, fiul hititului Ţohar, ogor care se află la răsărit de Mamre
10 şi pe care Avraam îl cumpărase de la hitiţi. Acolo a fost îngropat Avraam împreună cu soţia lui, Sara.
11 După moartea lui Avraam, Dumnezeu l-a binecuvântat pe Isaac, fiul acestuia. Isaac s-a aşezat lângă Beer Lahai-Roi.
12 Aceasta este genealogia lui Ismael, fiul lui Avraam, pe care egipteanca Agar, sclava Sarei, i l-a născut lui Avraam
13 şi acestea au fost numele fiilor lui Ismael în ordinea naşterii lor: Nebaiot, întâiul născut al lui Ismael; Chedar, Adbeel, Mibsam,
14 Mişma, Duma, Masa,
15 Hadad, Tema, Ietur, Nafiş şi Chedma.
16 Aceştia au fost fiii lui Ismael şi acestea au fost numele celor doisprezece prinţi ai triburilor lor, după aşezările şi taberele lor.
17 Ismael a trăit o sută treizeci şi şapte de ani; el şi-a dat ultima suflare şi a murit, fiind adăugat la poporul său.
18 Ei au locuit în teritoriul dintre Havila şi Şur, care se află la răsărit de Egipt, cum mergi spre Asur şi au trăit separat de toate rudele lor.
19 Aceasta este genealogia lui Isaac, fiul lui Avraam: lui Avraam i s-a născut Isaac;
20 acesta avea patruzeci de ani când s-a căsătorit cu Rebeca, fiica arameului Betuel din Padan-Aram şi sora arameului Laban.
21 Isaac s-a rugat Domnului pentru soţia sa, pentru că ea era stearpă. Domnul i-a ascultat rugăciunea, iar Rebeca, soţia lui, a rămas însărcinată.
22 Copiii se băteau în pântecele ei; de aceea ea a spus: „De ce mi se întâmplă acest lucru?“ Şi s-a dus să-L întrebe pe Domnul.
23 Domnul i-a răspuns: „Două neamuri sunt în pântecele tău şi două popoare născute din tine se vor despărţi; unul va fi mai puternic decât celălalt şi cel mai mare îi va sluji celui mai mic.“
24 Când i-a venit timpul să nască, Rebeca avea gemeni în pântece.
25 Primul s-a născut roşu şi tot trupul lui era ca o manta de păr; de aceea i-au pus numele Esau.
26 După aceea s-a născut fratele său, ţinându-se cu mâna de călcâiul lui Esau; de aceea i s-a pus numele Iacov. Isaac avea şaizeci de ani când Rebeca i-a născut pe cei doi fii.
27 Când băieţii au crescut, Esau a ajuns un vânător priceput, un om al câmpului, dar Iacov era un om liniştit, care locuia în corturi.
28 Isaac l-a îndrăgit pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui, dar Rebeca l-a îndrăgit pe Iacov.
29 Odată, pe când Iacov făcea o ciorbă, Esau a venit de la câmp obosit.
30 Esau i-a zis lui Iacov: – Dă-mi să mănânc din ciorba aceea roşiatică, pentru că sunt obosit! De aceea lui Esau i s-a mai spus şi Edom.
31 Iacov i-a răspuns: – Vinde-mi mai întâi dreptul tău de întâi născut.
32 – Sunt pe moarte, a spus Esau, la ce-mi foloseşte dreptul de întâi născut?
33 – Jură-mi mai întâi, i-a cerut Iacov. Esau i-a jurat şi i-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov.
34 Apoi Iacov i-a dat lui Esau nişte pâine şi nişte ciorbă de linte; acesta a mâncat şi a băut, apoi s-a sculat şi a plecat. Astfel, Esau şi-a nesocotit dreptul de întâi născut.