42
Când Iacov a aflat că în Egipt se găsesc grâne, le-a zis fiilor săi: „De ce staţi şi vă uitaţi unii la alţii?
Am auzit că în Egipt se găsesc grâne; duceţi-vă şi cumpăraţi-ne de acolo grâne, pentru ca să trăim şi să nu murim.“
Zece dintre fraţii lui Iosif s-au dus să cumpere grâne din Egipt.
Dar Iacov nu l-a trimis şi pe Beniamin, fratele lui Iosif, împreună cu fraţii săi, pentru că se gândea să nu i se întâmple vreo nenorocire.
Astfel, pentru că şi în Canaan era foamete, fiii lui Israel s-au dus să cumpere grâne din Egipt împreună cu alţi oameni care mergeau într-acolo.
Iosif era stăpânul ţării, cel care vindea hrană întregului popor al ţării. Când fraţii lui Iosif au ajuns la el, s-au plecat cu faţa până la pământ înaintea lui.
De îndată ce şi-a văzut fraţii, Iosif i-a recunoscut, dar s-a prefăcut că nu-i cunoaşte şi le-a vorbit cu asprime. – De unde veniţi? i-a întrebat el. – Venim din Canaan, ca să cumpărăm hrană, au răspuns ei.
Iosif i-a recunoscut pe fraţii săi, dar ei nu l-au recunoscut pe el.
El şi-a amintit visele pe care le-a avut despre ei şi le-a zis: – Voi sunteţi iscoade şi aţi venit să vedeţi unde este ţara neprotejată!
10 – Nu, stăpâne, au răspuns ei, slujitorii tăi au venit să cumpere hrană.
11 Toţi suntem fiii aceluiaşi om. Suntem oameni cinstiţi; slujitorii tăi nu sunt iscoade.
12 Dar el le-a zis: – Nu e adevărat, ci voi aţi venit să vedeţi unde este ţara neprotejată!
13 Ei au răspuns: – Noi, slujitorii tăi, suntem doisprezece fraţi, fiii aceluiaşi om din Canaan; cel mai mic este acum cu tatăl nostru, iar unul nu mai este.
14 Dar Iosif le-a zis: – Sunteţi iscoade, aşa cum v-am spus!
15 Iată cum veţi fi testaţi: pe viaţa lui Faraon că nu veţi pleca din acest loc decât dacă vine aici fratele vostru mai mic!
16 Trimiteţi-l pe unul dintre voi să-l aducă pe fratele vostru, iar ceilalţi să rămână în temniţă, pentru ca vorbele voastre să fie puse la încercare şi să se vadă dacă spuneţi adevărul; dacă nu, pe viaţa lui Faraon, cu siguranţă că sunteţi iscoade!
17 Şi i-a aruncat pe toţi în temniţă pentru trei zile.
18 A treia zi, Iosif le-a zis: – Faceţi acest lucru şi veţi trăi; eu mă tem de Dumnezeu.
19 Dacă sunteţi oameni cinstiţi, unul dintre voi să rămână aici în temniţă, iar ceilalţi mergeţi, duceţi grâne familiilor voastre înfometate
20 şi aduceţi-mi-l pe fratele vostru mai mic. Aşa vor fi verificate cuvintele voastre şi nu veţi muri. Ei au făcut întocmai.
21 Şi-au zis unul altuia: – Cu siguranţă plătim pedeapsa pentru ceea ce i-am făcut fratelui nostru, pentru că i-am văzut durerea sufletului când ne ruga pentru viaţa lui, dar nu l-am ascultat. De aceea a venit peste noi necazul acesta.
22 Ruben le-a răspuns: – Nu v-am spus eu să nu păcătuiţi împotriva băiatului? Dar nu m-aţi ascultat. Acum trebuie să dăm socoteală de sângele lui.
23 Ei nu ştiau că Iosif îi înţelege, pentru că vorbea cu ei printr-un traducător.
24 Iosif a plecat de lângă ei şi a început să plângă. Apoi s-a întors şi le-a vorbit din nou. L-a luat pe Simeon şi l-a legat în prezenţa lor.
25 Apoi a dat poruncă să li se umple sacii cu grâne, să se pună fiecăruia argintul înapoi în sac şi să li se dea provizii pentru drum. După ce li s-au făcut aceste lucruri,
26 ei au încărcat grânele pe măgari şi au plecat.
27 Când unul dintre ei şi-a deschis sacul ca să dea măgarului său nutreţ, în locul în care au înnoptat, şi-a văzut argintul la gura sacului.
28 El le-a zis fraţilor săi: „Argintul mi-a fost dat înapoi; este aici în sacul meu!“ Atunci li s-au înmuiat inimile şi şi-au zis unul altuia tremurând: „Ce ne-a făcut Dumnezeu?“
29 Când au ajuns la tatăl lor, Iacov, în Canaan, i-au povestit tot ce li se întâmplase. Ei au zis:
30 – Acel om, stăpânul ţării, ne-a vorbit aspru şi ne-a luat drept iscoade ale ţării.
31 Dar noi i-am spus: „Suntem oameni cinstiţi, nu suntem iscoade.
32 Suntem doisprezece fraţi, fiii aceluiaşi tată; unul dintre noi nu mai este, iar cel mai mic este acum cu tatăl nostru în Canaan.“
33 Atunci, omul acela, stăpânul ţării, ne-a spus: „Iată cum voi şti dacă sunteţi oameni cinstiţi: lăsaţi-l pe unul dintre voi cu mine, luaţi grâne pentru familiile voastre înfometate şi plecaţi.
34 Dar aduceţi-mi-l pe fratele vostru mai mic şi voi şti că nu sunteţi iscoade, ci oameni cinstiţi. Apoi vi-l voi da înapoi pe fratele vostru şi veţi putea face negoţ în ţară.“
35 Când şi-au golit sacii, fiecare a găsit în sacul său punga cu argint. Văzând pungile cu argint, ei şi tatăl lor s-au temut.
36 Tatăl lor, Iacov, le-a zis: – Voi m-aţi lăsat fără copii. Iosif nu mai este, Simeon nu mai este şi acum vreţi să-l luaţi şi pe Beniamin. Toate acestea sunt împotriva mea!
37 Atunci Ruben i-a zis tatălui său: – Să-i omori pe cei doi fii ai mei, dacă nu ţi-l voi aduce înapoi pe Beniamin. Lasă-l în grija mea şi ţi-l voi aduce înapoi.
38 Dar el a răspuns: – Fiul meu nu va merge cu voi, pentru că fratele său este mort şi doar el a mai rămas. Dacă i se va întâmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceţi, cu durere îmi veţi coborî capul încărunţit în Locuinţa Morţilor.